Condiția pusă de Viktor Orban Suediei pentru a-i oferi votul privind aderarea la NATO
Ungaria și Turcia sunt singurele țări care au refuzat să acorde în parlament votul care să facă posibilă aderararea Finlandei și Suediei la NATO. Încă de la începutul lunii martie, delegația parlamentară ungară amână acest moment, dând asigurări cu privire la schimbarea opiniei până la finalul lunii, cu o condiție. Viktor Orban a revenit în atenția publicului reamintind ce trebuie să facă Suedia pentru a primi ratificarea Ungariei în parlament.
Ungaria sprijină aderarea Suediei la NATO?
Suedia a primit promisiuni din partea Ungariei privind schimbarea de perspectivă asupra aderării Suediei și Finlandei la NATO. De asemenea, oficialii maghiari au susținut de-a lungul timpului că sunt de acord cu această aderare, însă le-a atras atenția suedezilor cu privire la minciunile pe care le transmit despre Ungaria, solicitând încetarea diseminării acestor informații false.
În urmă cu trei săptămâni, oficialii suedezi s-au întâlnit cu oficialii unguri, întrevedere care s-a finalizat cu viziuni optimiste asupra viitorului.
„Am început dezbaterea săptămâna trecută și, în mod normal, când totul merge bine, o astfel de dezbatere se încheie în câteva săptămâni.
A fost o discuție caldă, prietenoasă, orientată spre viitor. A arătat perspectiva unui nouînceput. Am arătat clar că guvernul ungar, președintele și majoritatea parlamentarilor susțin aderarea Suediei la NATO”, a declarat oficialul Fidesz al premierului Viktor Orban.
Viktor Orban revine cu avertizări către Suedia
Pentru că a trecut deja termenul acordat pentru decizia Ungariei, Viktor Orban a revenit cu avertizări privind condiția pentru a-i acorda Suediei votul de care are atâta nevoie pentru aderarea la NATO.
Astfel, directorul politic al guvernului condus de Viktor Orban, Balazs Orban, a reiterat ca Suedia să se oprească din a mai critica guvernul ungar și statul de drept, dacă dorește ratificarea în parlament. Vă reamintim că Ungaria este singura țară din UE care susține Rusia, în ciuda faptului că este singura vinovată pentru izbucnirea războiului care a schimbat cursul firesc al lumii.
„Este clar ca lumina zilei că noi susţinem aderarea Suediei (la NATO), guvernul deja a luat o decizie, şi acum ea este la parlament, dar aici există o mică problemă”, a declarat Balazs Orban, duminică, la un post de radio ungar.
Acesta a oferit mai multe explicații privind motivul pentru care, până acum, Ungaria nu a oferit acest vot, subliniind că țara sa nu a răspuns Suediei cu aceeași monedă.
„Unii parlamentari ungari nu se simt confortabil (faţă de această aderare), pentru că ei au văzut în ultimii ani cum unii membri ai guvernului suedez şi-au făcut un obicei din a pune mereu la îndoială starea democraţiei în Ungaria, au jignit întruna alegătorii şi parlamentarii ungari, şi odată cu ei întreaga Ungarie.
Parlamentarii ungari aşteaptă asigurări (din partea membrilor guvernului suedez) că nu vor mai exista dezbateri politice între ei (despre Ungaria) şi că nu există probleme cu bazele cooperării ungaro-suedeze”, a transmis omul lui Viktor Orban.
Cu privire la votul acordat, Finlandei, oficialul a confirmat că lucrurile sunt mai clare în această situație, având în cedere relația bună de prietenie și alianță pe care Ungaria a avut-o întotdeauna cu Finlanda.