De ce condamnații la moarte sunt executați la miezul nopții: cât este mit și cât este realitate
Pedeapsa cu moartea a fost abolită în multe state civilizate, dar asta nu înseamnă că ea nu se mai practică nicăieri în lume. Sunt multe state care își execută infractorii pentru fapte extrem de grave.
Ultima execuție cu public a avut loc în Statele Unite, pe 14 august 1936. Un bărbat găsit vinovat pentru crimă a fost spânzurat în public, iar la execuția sa au participat nu mai puțin de 20.000 de persoane. Cazul său a rămas în istorie ca fiind ultima execuție din Statele Unite realizată în public. Nu înseamnă, însă, că pedeapsa cu moartea a fost abolită pe tot teritoriul Americii. Există unele state în care pedeapsa capitală încă se aplică.
De la momentul 1936, toți condamnații la pedeapsa cu moartea și-au găsit sfârșitul între zidurile închisorii, în fața comisiei de executare și a apropiaților.
De ce au loc execuțiile la miezul nopții
Se pare că, în multe locuri, execuțiile au fost mutate la miezul nopții tocmai din cauza interesului crescut din partea celor care doreau să participe. În special în Statele Unite, anchetatorii preferau să-i execute pe cei condamnați noaptea, când majoritatea oamenilor dormeau.
Ziua, se aduna atât de multă lume încât, la un moment dat, spațiile deveneau foarte aglomerate.
Programarea execuțiilor la ore târzii din noapte are însă și explicații de ordin birocratic. De regulă, atunci când un infractor e găsit vinovat și condamnat la pedeapsa capitală, judecătorii trebuie să emită un ordin special.
Acel document e valabil doar 24 de ore și expiră, evident, la miezul nopții. Până când se fac toate formalitățile, autoritățile se apropie de termenul limită în care trebuie să aibă loc execuția și atunci majoritatea celor condamnați sunt omorâți…pe ultima sută de metri.
Dacă ordinul special de la judecător expiră, atunci condamnatul nu va mai fi supus pedepsei capitale, iar autoritățile trebuie să ceară, din nou, emiterea unui ordin similar.
În Statele Unite, spre exemplu, în 2017 au fost executați 23 de oameni şi s-au pronunţat peste 40 de noi condamnări de acest fel.
India nu a mai executat pe nimeni din 2015 dar tot în 2017 a condamnat peste 100 de oameni la pedeapsa capitală.
Mai aproape de noi, în Europa, președintele Turciei spunea recent că vrea să reintroducă pedeapsa cu moartea. Uniunea Europeană atrăgea atenția că o astfel de măsură va opri procesul de aderare a ţării la blocul comunitar. Turcia a renunţat la pedeapsa capitală în 2004, când a depus candidatura de aderare.