Dacă unii ar fi în stare să facă orice ca să se întoarcă în competiție, iată că el își dorește să plece de la Survivor România! Care este concurentul care vrea să ajungă înapoi în România? Ce motiv întemeiat are?
Unii din cei care au părăsit competiția ar face aproape orice ca să se reîntoarcă în acerba competiție, dar el vrea să renunțe la show-ul unde a rezistat deja eroic luni de zile. Concret, Culiță Sterp pare să fie pe punctul de a părăsi emisiunea din Republica Dominicană la cerere dintr-un motiv puternic întemeiat.
Concret, celebrul manelist vrea să fie alături de Daniela, iubita lui care așteaptă din clipă în clipă să dea naștere primului copil al cuplului. Culiță a aflat după jocul de comunicare cât timp mai are până când partenera sa îi va aduce pe lume primul moștenitor.
Amintim că fanii știu de înțelegerea dintre amorezi de dinainte de a ajunge solistul la Survivor. Daniela a mai mărturisit în intervențiile pe care le-a avut de-a lungul timpului la Teo Show că manelistul și ea au vorbit încă de când testul de sarcină a ieșit pozitiv și au convenit la singura variantă potrivită – să fie ambii prezenți în la naștere.
Primul semn clar pe care i l-a trimis tânăra viitoare mămică a fost termenul pe care îl mai are până să își vadă pentru prima oară primul copil – 5 săptămâni. ”Să te gândești și tu ce nume să îi punem la al nostru (e vorba de copil, n. red.) că eu nu am nicio idee”, i-a transmis Culiță Sterp.
”Da, iubire, m-am gândit, am și visat un nume, ți-l spun când vii. Te rog să ai grijă de tine și să rămâi tot așa calm”, i-a replicat Daniela, destul de convinsă că lucrurile vor fi așa cum au decis. Fanii așteaptă să vadă care urmează să fie totuși parcursul prietenului lui Jador în emisiunea sportivă.
„Am născut natural o fetiță de 4 kilograme 200. Cum vă spuneam, a fost o noapte foarte grea, plină de dureri. Simțeam la un moment dat că nu mai pot, dar știam că Dumnezeu mă ajută să mai pot un pic. Iar când m-au pus pe masă să nasc, a fost foarte greu, strigam și zbieram încontinuu că nu mai pot, dar Dumnezeu a fost acolo lângă mine și m-a ajutat să duc la capăt. Suntem bine, mulțumim din toată inima, mulțumim pentru grij și pentru mesaje. Nu mai știu ce să mai zic”
Ileana Sterp, sora cântărețului de manele