Concurenții care ajung în etapa finală la Survivor România 2023. Secretul PRO TV-ului, dezvăluit. Carmen Grebenișan, printre norocoşi

de: Bișinicu Andreea
16 05. 2023

Competiția Survivor România 2023 se apropie de sfârșit, iar din cei 24 de concurenți care au intrat în cursă, la începutul lunii ianuarie, doar câțiva vor ajunge în marea finală. Cine sunt norocoșii care se vor afla la un pas de marele trofeu de la PRO TV.

Cei trei concurenți care merg în săptămâna finalei de la Survivor 2023

La început au fost 12 Războinici și 12 Faimoși, personalități publice și oameni de rând, care s-au întrecut în trasee grele, luptând împotriva epuizării fizice, stresului, oboselii, foamei, condițiilor meteo nefavorabile și probelor imposibile, pentru a demonstra că posedă calitățile unui supraviețuitor.

Au mai rămas doar câteva ediții până când publicul din România își va vota preferatul și vom afla cine este câștigătorul Survivor 2023, în marea finală de miercuri, 24 mai.

„Aceasta este ultima probă de imunitate de la Survivor 2023! Pentru că săptămâna viitoare este Săptămâna Finalei!”, a declarat Daniel Pavel în promo-ul ediției de marți, 16 mai.

Conform informațiilor apărute pe pagina de Instagram Viperele Vesele, Dan Ursa urmează să câștige jocul de imunitate din această seară, urmând să o propună pe Ștefania Stănilă spre eliminare.

Andrei Krișan și Alexandra Ciomag ar fi numele celor doi concurenți ieșiți la vot, în urma nominalizării colective a tribului Taino, având fiecare câte trei voturi.

Alexandra Porkolab ar folosi simbolul „moștenit” de la Andreea Moromete, imunitatea persoanlă pe care o poate folosi oricând după plecarea fostei sale coechipiere.

Dacă informațiile apărute pe rețelele sociale se vor dovedi a fi corecte, acest lucru înseamnă că Dan Ursa, Carmen Grebenișan și Alexandra Porkolab sunt cei trei concurenți care vor merge direct în săptămâna finalei de la Survivor România 2023.

Pe cine susține Vica Blochina la Survivor 2023

În lumina celor mai recente evenimente de la Survivor, Vica Blochina și-a exprimat admirația față de fostul Războinic Dan Ursa, pe care îl consideră un potențial câștigător al competiței de la PRO TV.

„Nu știu ce să spun, îmi este foarte greu pentru că atunci când am fost acolo, l-am văzut pe Sebi câștigător. În momentul de față nu pot să spun că am un favorit. Mi-a plăcut foarte mult de Dan Ursa. A fost o surpriză pentru mine.

Nu pot să spun că am un favorit, publicul este în măsură să aleagă câștigătorul. Noi fiind acolo, în Survivor, am perceput puțin diferit oamenii față de cei de acasă. Să câștige cel mai bun!”, a declarat fosta amantă a lui Victor Pițurcă, potrivit ego.ro.