Concurenți Asia Express: Nico face echipă cu fiica ei. Amândouă seamănă ca două picături de apă. FOTO

Autor: Dana Cazacu - 09:43, 19 oct. 2019
Nico și fiica ei seamănă ca două picături de apă - concurente la Asia Express.

Vești bune pentru fanii emisiunii „Asia Express”. Echipa, producătorii, în frunte cu prezentatoarea Gina Pistol, vor pleca la filmări pentru un nou sezon al reality-show-ului care a făcut audiențe uriașe la Antena 1. Și anul acesta, după modelul celorlalte două sezoane, vor exista concurenţi înrudiți între ei.

Nico și fiica ei seamănă ca două picături de apă – concurente la Asia Express

Pregătirile pentru reality-show-ul „Asia Express” au intrat în linie dreaptă, iar echipa emisiunii de la Antena 1 este pregătită să înceapă filmările pentru cel de-al treilea sezon, care va fi prezentat tot de Gina Pistol (37 de ani). Şi anul acesta, după modelul primelor două sezoane, concurenții vor fi fie rude de sânge, fie prieteni la cataramă. Ne amintim de Dorian Popa şi mama lui, de Anca Sigărtău și fiul ei, Teodor, de Bianca Drăgușanu și sora ei, Anca.

Anul acesta se aude că s-au dus tratative cu îndrăgita şi talentata solistă Nico (49 de ani), pe numele ei din buletin Nicoleta Matei, care ar fi bătut deja palma cu Antena 1 pentru show-ul de aventură. Și nu va pleca singură, ci împreună cu fiica sa, frumoasa Alexandra Matei (27 de ani), care în prezent se ocupă de un business cu haine.

Nico și fiica ei Alexandra Matei.
Concurentele de la Asia Express: Nici și fiica ei care îi seamănă leit.

Nico: “Fiica mea este și designerul meu”

Cele două se înţeleg foarte bine, iar fiica solistei nu este la primul reality-show de acest fel, ea fiind deja călită la „Supravieţuitorul”, filmat în Filipine și difuzat la Pro TV în 2016. Amândouă sunt în formă, dornice de aventură şi bătăioase, trebuie doar să-şi mai facă loc în program pentru acest proiect, ştiut fiind faptul că Nico are concerte şi spectacole, iar Alexandra este designer şi are comenzi pentru haine. Click! a aflat că fetele mai au în program să meargă în această toamnă peste hotare, la un concert Michael Buble. Iată ce ne declara Nico, la începutul lunii, despre relația ei cu Alexandra, alintată Andruța.

“Fiica mea este bine, face sală cu mine în fiecare zi, dar nu îmi moștenește talentul la muzică. Poate că ar fi vrut, dar au trecut anii. A terminat Facultatea de Drept. Mă susține. Merge cu mine peste tot. Este designerul meu. Dacă am nevoie de vestimentație, întotdeauna o aleg pe ea, deși eu am un stilist care se ocupă de mine și de vestimentația mea”. Despre locurile stabilite pentru filmările “Asia Express” există zvonuri că pe listă ar fi Thailanda, însă momentan nu este nimic confirmat oficial.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI