Comper 2024 etapa a doua. Când au loc probele la română și la matematică 

de: Anca Lupescu
22 03. 2024

Comper 2024 etapa a doua este pe cale să înceapă. Comper este cel mai cunoscut concurs pe care elevii au ocazia să îl susțină, înscrierea și participarea fiind gratuită. Concursul a fost înființat în 2010 de către Fundația pentru Știință și Arte în colaborare cu Ministerul Educației și este primul astfel de concurs organizat în România. 

Comper – reguli și participare

La Comper pot participa elevii din clasele pregătitoare și clasele I-VIII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și privat din România, dar și din alte țări în care se predă limba română. 

Vezi și: Comper 2024. Subiectele la limba română. Elevii susțin etapa 1 vineri, 12 ianuarie 

Aceste concursuri se organizează în unitățile de învățământ din mediul urma și rural, în afara orelor de curs.

Competiția se desfășoare pe parcursul a două probe și etapa națională la ambele materii, limba Română și Matematică. 

Prima etapă va evalua cunoștințele din modulele 1 și 2, iar a doua etapă va testa cunoștințele din modulele 3 și 4. Etapa națională va acoperi întreaga materie predată în modulele 1 până la 5.

Comper 2024 etapa a doua

Prima etapă a avut loc pe 12 ianuarie 2024 la Limba Români și pe 19 ianuarie 2024 la Matematică. 

Etapa a doua va avea loc pe 22 aprilie 2024 la Limba Români și pe 25 aprilie 2024 la Matematică.

Iată calendarul competiției:

Citește și: Comper 2020. Care este calendarul concursurilor și câte etape vor avea

Etapa 1 (materia predată la modulul 1 si 2)

  • Limba Română – 12 ianuarie 2024
  • Matematică – 19 ianuarie 2024

Etapa 2 (materia predată la modulul 3 si 4)

  • Limba Română – 22 aprilie 2024
  • Matematică – 25 aprilie 2024

Etapa Națională (materia predată la modulele 1 – 5)

  • Limba Română – 30 mai 2024
  • Matematică – 4 iunie 2024

Competiția Comper este concepută pentru a evalua cunoștințele dobândite de elevi pe parcursul anului școlar, și totodată, pentru a determina nivelul lor și a interveni pentru remedierea eventualelor dificultăți întâmpinate în anumite aspecte ale materiei predate.

Regulament Comper

Înscrierea în concurs a elevilor se efectuează online, pe platforma www.concursurilecomper.ro, începând cu data de 1 decembrie a fiecărui an școlar, de către profesorul organizator. 

Te-ar putea interesa și: Regula pe care a aplicat-o cu succes Gigi Becali în educația fiicelor sale: „Ăsta e păcatul meu. Cu banii pe care i-au avut, puteau să se ducă în cluburi, la distracții”

În momentul înscrierii online, profesorul primește automat un cod unic de identificare pentru el însuși și pentru fiecare elev înscris în concurs. 

Elevii înscriși la Etapa I sunt automat înscriși și la Etapa II. 

Pentru Etapa Națională, înscrierea în concurs se realizează automat de către Organizator și este comunicată participanților odată cu afișarea rezultatelor de la Etapa II. 

La etapa națională, concurează primii 500 de elevi ierarhizați în funcție de punctajele cumulate obținute la etapele anterioare, pe fiecare clasă de studiu și pe fiecare disciplină de concurs.

Profesorul care se ocupă de concurs, denumit și mentor, trebuie să obțină acordul scris al părinților pentru participarea elevilor la concurs și îi înscrie pe participanții doritori conform Regulamentului. 

Totodată, mentorul obține acordul scris al conducerii unității școlare pentru participarea elevilor la concurs.