Compania din România care intră într-o afacere de milioane. Vor fi multe angajări

de: Manolică Anca
20 04. 2023

Portland Trust, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de clădiri de birouri de la noi din țară, se pregătește să intre pe piața centrelor de date cu un prim proiect pe care îl descrie drept „cea mai importantă locație fizică dedicată unor astfel de servicii” din România. Se vor face foarte multe angajări.

Portland Trust intră într-o afacere de milioane

Compania se pregătește să intre pe piața centrelor de date, fiind în plin proces de obținere a autorizației de construcție. Valoarea proiectului este estimată în acte la 30 de milioane de euro, sumă care nu include dotările sistemului de stocare și comunicații. Conform informațiilor, proiectul va fi construit pe un teren din cartierul bucureștean Vitan.

Portland Trust este susținută financiar în acest demers de către fondul american Ares Management Corporation, al cărui succes pe Wall Street l-a transformat într-o fabrică de milionari. Cei patru fondatori ai gigantului dețin active de 352 de miliarde de dolari, ceea ce îi plasează în lista celor mai bogați oameni ai lumii, notează profit.ro.

„Investiția Portland Trust vine în contextul strategiei naționale de digitalizare a României, asigurând suportul necesar pentru stocarea, procesarea și transmiterea într-un mediu securizat și performant a informațiilor în format digital.

La nivel național, acest centru va fi cea mai importantă locație fizică dedicată unor astfel de servicii, și va asigura parametrul esențial pentru un centru de date, respectiv timpul neîntrerupt de funcționare (up time) la o valoare de 100%”, se arată în documentele înaintate de investitor autorităților.

Proiectul va fi realizat pe un teren de 27.734 de metri pătrați

Terenul din cartierul bucureștean Vitan a fost cumpărat în 2021 de la Filiala Icemenerg-Service din cadrul Transelectrica. Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice ICEMENERG s-a reorganizat și a trecut sub ordonarea Ministerului Educației.

Portland Trust a primit anul trecut autorizația de a demola clădiri întinse pe o suprafață de circa 4.000 de metri pătrați din fosta curte ICEMENERG, în timp ce o fostă hală de producție, parțial degradată, urmează a fi remodelată în noul centru de date.

Aceasta se va reamenaja și supraînălța, rezultând un corp de clădiri cu două etaje și o suprafață construită totală de peste 8.800 de metri pătrați.

„Dotarea cu echipamente de comunicație și stocare, întreținerea și mentenanța cerută de un centru de date, precum și operarea acestei locații vor fi realizate de un operator specializat, care în prezent nu a fost desemnat”, mai scrie în documentul analizat.

Totodată, se va construi o stație de transformare cu o capacitate de 110/20 kV care va avea două transformatoare de 50 MVA. Clădirea stației se va întinde pe circa 1.400 metri pătrați.