Comoara României descoperită abia acum în pământ. Oamenii au rămas fără cuvinte, e acolo de mii de ani
Comoara României a fost descoperită abia acum în pământ. Oamenii au rămas fără cuvinte, pentru că este în acel loc de mii de ani. Descoperirea a fost făcută de către un pasionat de comori, în zona Paltinu. Nu este prima dată când se face o astfel de descoperire aici.
O adevărată comoară a fost descoperită în pământul României. Stătea acolo de miii de ani
O descoperire arheologică uimitoare a fost făcută în Prahova, în zona barajului Paltinu.
Un ploieștean, pasionat de găsirea comorilor a găsit șapte monede romane, cea mai veche dintre acestea fiind datată anul 450 î.Hr.
Unde au ajuns monedele
Banii vechi vor fi predați Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Prahova.
În anul 2022, același căutător de vestigii istorice făcea o descoperire la fel de spectaculoasă. De data aceasta descoperirea a fost făcută în zona Slănicului, unde a fost găsit un vas celtic, confecționat din bronz nituit.
Cu ajutorul acestui vas, potrivit specialiștilor, erau transportate, acum circa 2500 de ani, podoabe, bijuterii, monede și alte obiecte de valoare. De asemenea, vasul a ajuns în proprietatea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
Ce s-a mai găsit în zona Măneciu
De asemenea, ploieșteanul Cătălin Sandu este cel care a descoperit la începutul acestei luni, în zona Măneciu, trei topoare celtice, o lance romană și un vârf de pumnal din bronz. Toate piesele arheologice aveau o vechime cuprinsă între 2500 și 4000 de ani.
Astfel, duminică, 30 aprilie, în zona barajului Paltinu, după ce a folosit detectorul de metale pe o suprafață de 11.235 metri pătrați, căutătorul de comori a scos la suprafață șapte monede romane vechi de 2000-2500 de ani.
Descoperire importantă și în Constanța
De asemenea, o descoperire arheologică a fost făcută de trei bărbaţi într-o comună din Constanţa, aceștia găsind tot cu ajutorul unor detectoare de metale un vas antic din ceramică şi monede romane. Arheologii au stabilit că obiectele găsite datează din secolul III d.HR.
„În urma verificărilor s-a stabilit faptul că trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 46 de ani au efectuat detecţii în zona extravilanului localităţii Ciobăniţa, comuna Mereni, iar la un moment dat au găsit, îngropat la aproximativ 60 de centimetri de sol, un vas antic din ceramică, plin cu monede antice. Totodată, lângă acest vas au fost descoperite mai multe fragmente ceramice şi metalice, precum şi o monedă similară celor din vas. Din examinarea preliminară efectuată la faţa locului a reieşit faptul că vasul este de provenienţă getică (secolul al III-lea d.Hr.), iar monedele sunt de provenienţă romană (secolul al III-lea d.Hr.). Obiectele în cauză au fost lăsate în custodia arheologilor din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa”, transmitea IPJ Constanţa.