Codul Penal, modificat: violatorii primesc pedepse serioase în România, în sfârșit
Codul Penal din România are multe lacune în cazul unora dintre cele mai grave infracțiuni. Unele dintre ele au fost remediate prin intermediul modificărilor adoptate aseară în Senat.
În ultimii ani, au existat multe cazuri de viol care au devenit virale în presă, doar pentru a se finaliza cu pedepse alocate cu suspendare. Din acest motiv, se lucrează de ceva timp la un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal. Din fericire, respectivele schimbări au trecut luni de senat cu unanimitate de voturi.
Deși mai trebuie să treacă de Camera Deputaților, iar ulterior legea să fie promulgată de Klaus Iohannis, perspectivele sunt optimiste, pe marginea acestui subiect. Din câte se pare, legea are parte de susținere din partea majorității parlamentare.
Modificările aduse Codului Penal care au trecut de Senat vizează în special înăsprirea pedepselor pentru viol și trafic de persoane. În principiu, toți violatorii, pedofilii și traficanții de persoane vor primi pedepse mai mari.
Principalele modificări aduse de iniţiativa legislativă fac referire la creşterea pedepselor pentru infracţiuni sexuale şi trafic de persoane. Practic violatorii, pedofilii şi traficanţii de persoane vor primi pedepse mai mari. Astfel, în cazurile de viol, persoanele condamnate pot primi pedepse:
– De la 5 la 10 ani, faţă de 3-10 ani, cât primesc în acest moment,
– De la 7 la 12 ani, dacă victima este un minor, faţă de 3-12 ani, conform legislaţiei în vigoare,
– De la 7 la 15 ani, dacă victima este un minor şi există circumstanţe agravante,
– De la 9 la 18 ani, în cazul în care fapta a avut ca urmare moartea victimei. În prezent, pedeapsa pentru aceste fapte este cuprinsă între 7 și 18 ani.
Modificările la Codul Penal au ajuns în Parlament la inițiativa deputatului independent Oana Bîzgan. Membrii Comisiei Juridice au fost de acord cu aceste modificări și i-au dat un vot afirmativ tot luni, 2 martie 2020.
„În cazurile de act sexual cu minori, pedepsele sunt mărite, astfel încât infractorii să nu mai poată primi condamnări cu suspendare, în special când agresorii sunt majori sau când fapta a fost comisă în circumstanţe agravante”, se arată într-un comunicat al Comisiei.
Motivația Oanei Bâzgan pentru a veni cu această propunere are legătură cu statisticile absolut șocante cu care ”se mândrește” România la capitolul violuri. În 2017, din totalul de cazuri de act sexual cu un minor, pe rolul judecătoriilor, doar 42,17% au sfârşit prin condamnări definitive, conform datelor furnizate de Ministerul Justiţiei. Dintre acestea, 50% au reprezentat executare cu suspendare şi doar 25,77% dintre cazuri s-au finalizat cu executare în detenţie, se arată pe site-ul deputatului. Dintre cei care au ajuns să petreacă timp în detenţie, aproximativ 88% au primit pedepse mai mici de cinci ani.