Cod rutier 2020. Ce se întâmplă cu punctul de amendă chiar de astăzi. Toți șoferii trebuie să știe asta

de: Madalina Moraru
09 01. 2020

Toți șoferii trebuie să știe că începând din această joi, punctul de amendă suferă alte modificări. Codul rutier din 2020 anunță schimbări, chiar de la început de an. Contravențiile date de agenții din trafic nu mai sunt aceleași precum s-au obișnuit românii.

Cod rutier 2020. Ce se întâmplă cu punctul de amendă chiar de astăzi. Toți șoferii trebuie să știe asta

Punctul de amendă a crescut, în 2020, cu câteva zeci de lei. E o schimbare importantă, deoarece semnifică o sumă mult mai mare de bani pe care românii au fost nevoiți să o achite, dacă au fost sancționați pentru greșelile din trafic. Polițiștii au dat amenzi mult mai mari, încă din prima lună a noului an. Mai exact, în perioada 1 și 8 ianuarie 2020, punctul de amendă a crescut de la 145 de lei, la suma de 223 de lei.

Toți șoferii trebuie să știe ce se întâmplă cu punctele de amendă, în 2020

Însă, de joi, pe 9 ianuarie, lucrurile au revenit la normal, în ceea ce privește contravențiile rutiere. Șoferii trebuie să mai știe și faptul că punctul amendă reprezintă un cuantum de 10% din salariul minim brut pe țară. Acesta a fost plafonat la suma de 145 de lei, de astăzi, potrivit OUG 1/2020. Plafonarea pe 2019 a expirat, de aceea în perioada de 1-8 ianuarie valoarea acestuia a fost mărită la 223 de lei.

De asemenea, plafonarea fusese stabilită printr-o ordonanță guvernamentală și pentru anii precedenți, în 2018 și 2019, când salariul minim se afla la valoarea de 1,450 de lei. Punctul de amendă a avut temporar valoarea menționată deoarece Guvernul a adus majorări salariului minim pe țară, la suma de 2,230 lei.

Potrivit avocat.net, până pe 31 decembrie 2020, șoferii români vor fi nevoiți să achite următoarele sancțiuni, prevăzute de Codul rutier pe clase:

  • clasa I: 2 sau 3 puncte amendă – 290 sau 435 de lei
  • clasa a II-a: 4 sau 5 puncte amendă – 580 sau 725 de lei
  • clasa a III-a: de la 7 la 8 puncte amendă – suma începând cu 870 până 1.160 de lei
  • clasa a IV-a: de la 9 la 20 de puncte amendă – contravaloarea de la 1.305 până la 2.900 de lei
  • clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte amendă – de la 3.045 la 14.500 de lei.