Cod rutier 2019. Poți fi condamnat dacă lovești un pieton care a traversat neregulamentar
Conform unei decizii a Curții de Apel Timișoara, poți fi condamnat la închisoare dacă lovești un pieton, chiar dacă acesta traversează strada printr-un loc nepermis, fără să se asigure și fără să ofere șoferului timpul necesar pentru a reacționa.
Cod rutier 2019. Poți fi condamnat la închisoare dacă lovești un pieton care a traversat neregulamentar
Spre exemplu, o motociclistă din județul Arad a fost condamnată la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, pentru că a accidentat fatal un pieton care trecerea strada neregulamentar. De menționat este că incidentul a avut loc tocmai în data de 11 aprilie 2015, dar judecătorii au pronunțat sentința finală tocmai anul acesta. Mai exact, coliziunea s-a petrecut în localitatea Păuliș, Arad. Conform judecătorilor, victima a traversat ilegal un drum național cu trafic intens, fără să se asigure și fără să-și grăbească pașii. Motociclista l-a lovit din plin, iar tragedia, din păcate, s-a produs, impactul fiind fatal pentru pieton. Cu toate acestea, femeia de pe motocicletă a fost găsită vinovată de ucidere din culpă. Aceasta a fost condamnată la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru viteza regulamentară.
Din sentința Judecătoriei Lipova, care a fost atacată, dar menținută, la Curtea de Apel Timișoara, arată că factorul generator al pericolului a fost victima, care s-a angajat în traversarea printr-un loc nepermis și fără a se asigura a unui drum național intens circulat, deși se deplasa greoi, astfel că victimei îi aparține un grad mai ridicat al culpei decât inculpatei. „Având în vedere concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, instanţa reţine că în producerea accidentului soldat cu moartea victimei, chiar dacă culpa principală a avut-o victima, acest fapt nu înlătura culpa concurentă a inculpatei, astfel cum a fost reţinută mai sus”, se arată în sentința Judecătoriei Lipova.
Concluzia magistraților: nu există dubii cu privire la culpa inculpatei în producerea accidentului
Concluzia magistraților este că accidentul putea fi evitat dacă femeia s-ar fi deplasat cu cel mult 50 de kilometri pe oră, viteza maximă admisă pe tronsonul acela de drum. Conform acestora, motociclista ar fi avut timp suficient să se adapteze la situație și să ocolească pietonul. „Prin urmare, nu există dubii cu privire la culpa inculpatei în producerea accidentului, viteza de deplasare a motocicletei condusă de către inculpată fiind peste limita legală admisă pe acel sector de drum”, se arată în hotărârea Curții de Apel Timișoara.