Cod Rutier 2019. Ce atribuții au polițiștii locali în regimul rutier. Când îi pot opri și amenda pe șoferi

Autor: Alexandra Chivu - 11:25, 16 sept. 2019
Cod Rutier 2019. Ce atribuții au polițiștii locali în regimul rutier

Din 2011, Poliția Comunitară s-a reorganizat, lucru știut de puțini. Ce atribuții au agenții din această structură? Când îi pot opri și amenda pe șoferi? Ce spune Codul Rutier?

Cod Rutier 2019. Ce atribuții au polițiștii locali în regimul rutier

În 2011, odată cu reorganizarea Poliției Comunitare, agenții din această structură au primit noi atribuții, știute nu de mulți. O noutate, pentru unii, este reprezentată de faptul că au responsabilitatea inclusiv în domeniul circulației, adică au atât dreptul să sancționeze anumite încălcări ale Codului Rutier, cât și să asigure fluența circulației în aria teritorială de competență.

Cod Rutier 2019. Ce atribuții au polițiștii locali în regimul rutier. Când îi pot opri și amenda pe șoferi
Odată cu reorganizarea Poliției Comunitare, agenții din această structură au primit noi atribuții

Conform Legii nr. 155/2011, polițiștii locali au dreptul să constate contravenții și să aplice amenzi pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, accesul interzis ori parcarea mașinilor. Totodată, au dreptul să dispună măsuri de ridicare a automobilelor staționate neregulamentar.

Când îi pot opri și amenda pe șoferi

Agenții de poliție din această structură mai pot da amenzi de circulație și pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă și accesul pe anumite porțiuni de drum. Mai mult, ei pot constata contravenții și aplica sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la circulația în zona pietonală, rezidențială, în parcuri și zone de agrement, dar și pe locurile de parcare adaptate, semnalizate și rezervate prin semnul internațional pentru persoanele cu handicap.

Atribuții de circulație:

  • să asigure fluentă circulaţiei pe drumurile publice din rază teritorială de competenţă, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de prezenţa lege în domeniul circulaţiei
  • să participe la acţiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor naturale, cum sunt: ninsoare abundenţă, viscol, vânt puternic, ploaie torenţială, grindină, polei şi alte asemenea fenomene, pe drumurile publice
  • să participe, împreună cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române, la asigurarea măsurilor de circulaţie ocazionate de adunări publice, mitinguri, marşuri, demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare, acţiuni comerciale promoţionale, manifestări cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi de alte activităţi care se desfăşoară pe drumul public şi implică aglomerări de persoane
  • să sprijine unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române în asigurarea măsurilor de circulaţie în cazul transporturilor speciale şi al celor agabaritice pe rază teritorială de competenţă
  • să acorde sprijin unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului