Cod galben de ploi și vânt în România. Vremea o ia razna, ce zone sunt vizate

de: Sabina Anastasia
19 04. 2023

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis un COD GALBEN de ploi și vânt în România, care a intrat deja în vigoare. Se anunță precipitații ce pot declanșa fenomene periculoase la munte, unde există strat de zăpadă. Ce zone sunt vizate de alertă. Anunțul specialistei Elena Mateescu.

Cod galben de ploi și vânt în România

ANM a emis COD GALBEN de ploi și vânt pentru câteva regiuni din România. Alerta meteo deja a intrat în vigoare, urmând să expire joi, 20 aprilie, la ora 20:00. În intervalul cu pricina, Dobrogea și sud-estul Munteniei sunt vizate de ploi cu caracter de aversă. Apa va atinge, prin acumulare, cantități de 30 de litri pe metrul pătrat și, izolat, 40 de litri pe metrul pătrat.

„Atenționarea meteorologică de cod galben vizează, într-adevăr, partea de sud-est a țării, pentru că în Dobrogea și în sud-estul Munteniei vorbim de cantități de precipitații care, prin acumulare, în aceste ore, pot depăși 25-30l/m², izolat peste 40l/m², în condițiile în care zona Dobrogei este una secetoasă și în mod obișnuit pentru o luna aprilie, cantitățile se apropie de 45-50l/m².

Până joi seară, la ora 20:00 vorbim practic de zona din partea de centru, sud și est a țării, acolo unde, de asemenea, cantitățile de apă pot cumula 10-15l/m² îndeosebi în zonele de deal și de munte”, a declarat directoarea ANM, Elena Mateescu, într-o intervenție televizată la Antena 3.

Atenție! Pericol în regiunile de munte

Directoarea ANM a tras un semnal de alarmă cu privire la stratul de zăpadă, care ar putea deveni periculos în contextul manifestării unei cantități ridicate de precipitații sub formă de ploaie. La altitudini mari, în regiunile de munte, vorbind despre înălțimi peste 1.700 de metri, este posibil ca precipitațiile să ia forma lapoviței și a ninsorilor.

Și vântul se va intensifica în intervalul menționat. În estul și sud-estul României, rafalele vor sufla cu putere, însă așa se va întâmpla și în regiunile de munte. În general, vorbim despre viteze de până la 55 de kilometri pe oră.

Când se încălzește vremea, potrivit ANM

Din punct de vedere termic, la finalul săptămânii, vremea se va apropia de specificul perioadei. Joi, 20 aprilie, se va înregistra o ușoară încălzire, temperaturile situându-se între 12 și 20 de grade Celsius. În București, valorile termice vor atinge în jur de 17-19 grade Celsius.

Te-ar putea interesa și: Ciclon mediteranean peste România. Vremea rea face ravagii, urmează zile cu ploi şi vânt

În săptămâna 24-30 aprilie, temperaturile vor crește, maximele atingând în toată țara valori cuprinse între 18 și 22 de grade Celsius. În Capitală, maximele se vor situa în jurul a 20 de grade Celsius. Mai târziu, pe măsură ce intrăm în luna mai, vremea se va încălzi continuu, potrivit directoarei ANM. Elena Mateescu a explicat că există posibilitatea ca zilele din luna mai să fie caracterizate de valori termice specifice verii.