Cod galben de burniță și polei în multe zone din România. ANM a dat alerta pentru această noapte
Vreme rea în toată țara! Iarna și-a intrat în drepturi și își face simțită prezența și la noi în țară. Specialiștii ANM au emis un cod galben de burniță și polei în mai multe zone. Vezi când intră în vigoare avertismentul și care sunt județele vizate.
Poleiul și burnița fac prăpăd în România
Administrația Națională de Meteorologie a emis un avertisment de tip nowcasting, sub forma unui cod galben, pentru mai multe localități din nordul și estul țării. Până la data de 12 decembrie 2023, ora 00:30, se prognozează prezența locală a ceții, cu o scădere semnificativă a vizibilității sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Află și: Inversiune termică în România. Unde va fi mai cald decât în Bucureşti, vremea o ia razna complet
Fenomenul este însoțit de burniță, iar în funcție de condițiile locale, există posibilitatea formării poleiului sau ghețușului. Acest avertisment vizează asigurarea informațiilor necesare pentru ca locuitorii din aceste zone să fie pregătiți și să adopte măsuri de precauție în trafic și în activitățile cotidiene.
Iată care sunt zonele vizate, unde vor avea loc fenomene extreme. De precizat că, printre altele, este vizat tot județul Botoșani.
Zona joasă a județului Bacău, respectiv zona localităților: Bacău, Onești, Buhuși, Sascut, Balcani, Poduri, Răcăciuni, Helegiu, Mărgineni, Blăgești, Pârjol, Cleja, Mănăstirea Cașin, Berești-Tazlău, Faraoani, Gârleni, Podu Turcului, Luizi-Călugăra, Căiuți, Răchitoasa, Livezi, Târgu Trotuș, Corbasca, Bârsănești, Nicolae Bălcescu, Pârgărești, Stănișești, Măgirești, Buhoci, Filipești, Horgești, Sănduleni, Letea Veche, Orbeni, Ștefan cel Mare, Glăvănești, Motoșeni, Pâncești, Urechești, Solonț, Parincea, Valea Seacă, Cașin, Săucești, Măgura, Racova, Ungureni, Gioseni, Plopana, Parava, Dealu Morii, Hemeiuș, Scorțeni, Găiceana, Coțofănești, Huruiești, Gura Văii, Negri, Tătărăști, Traian, Buciumi, Strugari, Lipova, Ardeoani, Prăjești, Filipeni, Tamași, Vultureni, Odobești, Colonești, Berești-Bistrița, Dămienești, Roșiori, Secuieni, Oncești, Izvoru Berheciului, Itești, Bogdănești, Sărata.
Județul Suceava: Fălticeni, Dolhasca, Liteni, Preutești, Forăști, Boroaia, Vadu Moldovei, Dolhești, Drăgușeni, Fântâna Mare;
Zona joasă a județului Neamţ, respectiv zona localităților: Piatra-Neamț, Roman, Târgu Neamț, Săbăoani, Roznov, Borlești, Vânători-Neamț, Tămășeni, Piatra Șoimului, Răucești, Cordun, Horia, Doljești, Săvinești, Dumbrava Roșie, Gherăești, Zănești, Podoleni, Grumăzești, Bodești, Rediu, Trifești, Petricani, Ion Creangă, Girov, Sagna, Români, Crăcăoani, Icușești, Botești, Agapia, Bălțătești, Țibucani, Bârgăuani, Cândești, Mărgineni, Urecheni, Timișești, Brusturi, Bahna, Secuieni, Păstrăveni, Ștefan cel Mare, Costișa, Oniceni, Valea Ursului, Dulcești, Bozieni, Moldoveni, Ghindăoani, Războieni, Dragomirești, Stănița, Dochia, Tupilați, Făurei, Gâdinți, Ruginoasa, Negrești, Boghicea, Văleni, Pâncești, Dobreni, Drăgănești, Bira, Poienari;
Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Podu Iloaiei, Cotnari, Scobinți, Lespezi, Hălăucești, Tătăruși, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, Valea Seacă, Erbiceni, Moțca, Vânători, Bălțați, Ceplenița, Strunga, Ion Neculce, Todirești, Cristești, Mogoșești-Siret, Sirețel, Oțeleni, Brăești, Coarnele Caprei, Alexandru I. Cuza, Balș, Heleșteni, Hărmănești, Ciohorăni, Costești, Cucuteni.
Când se încălzește în România
Meteorologii au emis prognoze care indică o schimbare radicală în condițiile meteorologice, după câteva zile caracterizate de ninsori și ger. Florinela Georgescu, director de prognoză la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a subliniat că urmează o creștere treptată a temperaturilor în întreaga țară în zilele următoare, iar în unele regiuni se anticipă ploi.
Această schimbare va marca tranziția de la condițiile reci recente la o vreme mai blândă. În săptămâna curentă, ploile vor înlocui treptat ninsorile, iar temperaturile vor începe să crească în majoritatea regiunilor.
Florinela Georgescu a subliniat că în zilele recente, în zonele montane, cerul a fost senin, în contrast cu regiunile joase, unde s-au înregistrat prezența norilor joși sau a ceței. De altfel, meteorologul spune că ar trebui să ne așteptăm la schimbări de temperatură drastice, încât termometrele vor indica și 12-14 grade celsius în unele zone.
„De mâine începem să intrăm iarăși sub influența unei formațiuni ciclonice dinspre Oceanul Atlantic. Se dezvoltă foarte repede, avansează foarte repede peste continent. Va influența vremea în următoarele zile, cu precipitații mixte, pentru că vremea se încălzește”, a spus meteorologul.
Vremea până la Crăciun
ANM a furnizat prognoza meteo pentru intervalul 11-25 decembrie. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor crește inițial, urmând apoi să scadă în preajma Crăciunului. Dacă până atunci vom avea parte de temperaturi ceva mai ridicate decât ar fi normal, atunci începe să se simtă răcirea semnificativă.
„Situația se va schimba de săptămâna viitoare, dinspre Atlanticul de Nord, circulația atmosferică va aduce un aer mai cald. Astfel, temperaturile vor crește. După ce acest ciclon va tranzita continentul, va ajunge în România, va aduce precipitații, în spatele lui va ajunge o nouă masă de aer rece dinspre N-V”, a spus Mihai Huștiu, meteorolog ANM.
Află și: Vremea de Crăciun și de Revelion în România. ANM a făcut prognoza până pe 1 ianuarie 2024
În preajma Crăciunului, pasionații de zăpadă vor avea parte de surprize mari. Începând de la sfârșitul săptămânii viitoare, o masă de aer rece va acapara întreaga țară, aducând cu ea temperaturi mai scăzute, conform specialiștilor ANM.
În intervalul 18-25 decembrie, se prognozează că temperaturile vor coborî sub medie în toată țara, iar condițiile vor fi favorabile pentru apariția precipitațiilor, însă acestea nu vor fi semnificative cantitativ.
În special în vest, există posibilitatea ca precipitațiile să fie chiar deficitare. Speciliștii spun că ar trebui să ne așteptăm și la ninsori în cazul în care temperaturile rămân coborâte, dar rămâne de văzut cum evoluează lucrurile până atunci.