Clipe de panică pentru Regina Elisabeta a II-a. Avionul în care se afla a fost lovit de fulger

de: Stan Nicu
01 06. 2022

Au fost clipe de panică pentru Regina Elisabeta a II-a după ce avionul în care călătorea a fost lovit de fulger. Vremea nefavorabilă a surprins echipajul avionului privat, utilizat pentru a călători de la Aberdeen la Londra, o aeronavă model Embraer ERJ-135, veche de peste 11 ani care aparține companiei Luxaviation, din Luxemburg, înmatriculată LX-TRO.

Regina Elisabeta a II-a a trăit momente de coșmar. Ce a pățit în timpul unui zbor

Vești incredibile au venit dinspre Marea Britanie, unde Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 96 de ani, a fost implicată într-un eveniment aviatic deloc plăcut, ieri, 31 mai.

În jurul amiezii, aeroportul din Londra s-a aflat în centrul unei furtuni cu ploaie torențială și grindină. Piloții deja scoseseră trenul de aterizare, avionul fiind gata de aterizare, moment în care un fulger a lovit în plin aeronava la bordul căreia se afla însăși Regina Elisabeta a II-a.

Aterizarea, anulată din cauza fulgerului

Astfel, echipajul de bord a anulat aterizarea și a ridicat, de urgență, avionul la o altitudine sigură. Au renunțat la aterizare, preferând să rămână în aer până când furtuna avea să se ducă. Furtuna a mai durat circa 15 minute, timp în care aeronava în care se afla regina Elisabeta s-a rotit deasupra Londrei.

Pe măsură ce vremea s-a calmat, echipajul a reușit să aterizeze în siguranță, la aeroportul militar Northolt, din vestul Londrei.

Aeronavele pot suporta descărcări electrice mari

Surse apropiate Palatului Buckingham au confirmat presei din Anglia evenimentul, vizibil, de altfel, și pe site-urile de monitorizare a traficului aerian. Sursele au mai trasmis faptul că Regina Elisabeta a II-a nu s-a aflat în pericol.

Aeronavele sunt construite în așa fel încât pot suporta o descărcare electrică, însă, confortul pasagerilor, în asemenea momente, este deranjat. De asemenea, aparatele din aeronavă pot fi dereglate, iar turbulențele nu sunt ușor de suportat, din cauza furtunii prin care trece avionul.

Regina era însoțită de unul dintre cățeii săi

După incidentul cu avionul, Regina Elisabeta a II-a a putut fi văzută într-un Range Rover, cu un cățel rasa corgi pe bancheta din spate a mașinii, în drum spre proprietatea din Windsor. Regina a folosit avionul pentru a se întorce de la Balmoral, unde a stat cinci nopți înainte de săptămâna Jubileului de Platină.

Sărbătoare în Marea Britanie, cu ocazia Jubileului de Platină a Reginei

Regina Elisabeta a II-a se pregătește să marcheze cel de-al 70-lea an pe tron, astfel că ​​și-a petrecut ultimele zile în casa ei din Scoția.

Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a va avea loc în perioada 2-4 iunie, în Regatul Unit, iar evenimentul este marcat de un weekend prelungit, timp în care britanicii vor participa la evenimente grandioase și petreceri uriașe.