Claudiu Târziu și George Simion s-au certat? „Nu ne poate da afară din AUR”

de: Năstase Mirabela
13 02. 2022

Claudiu Târziu și George Simion s-au certat? Co-preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor Claudiu Târziu a spus că sistemul de conducere al formațiunii e conceput astfel încât „nici George nu poate să ne dea afară, nici noi nu putem să-l dăm afară pe George”. Într-un răspuns în ce privește o întrebare legată de un potențial conflict între cei doi, Claudiu Târziu a spus cum stau lucrurile, de fapt.

Claudiu Târziu și George Simion s-au certat?

Astfel, răspunzând unei întrebări referitoare la un potențial conflictul dintre Claudiu Târziu și George Simion, Claudiu Târziu a replicat că  problema nu se pune așa.

„Nici George nu poate să ne dea afară, nici noi nu putem să-l dăm afară pe George, nu se pune problema aşa, nici n-a fost vreo discuţie în acest sens, a fost o intoxicare de presă. (…)

Noi suntem fraţi în primul rând, suntem fraţi de crez politic şi cred eu că suntem fraţi şi prin ceea ce simţim unul faţă de celălalt. Am dezminţit asta (scenariul unei rupturi la vârful AUR – N.R.) imediat ce a apărut, dar nu am putut opri avalanşa de minciuni”, a afirmat Claudiu Târziu într-o emisiune de televiziune.

„Sunt pe o funcţie egală cu George Simion”

După ce s-a spus că propunerea ca Călin Georgescu să devină preşedintele de onoare al AUR a produs o falie în partid şi că ar fi un punct cert de ruptură între George Simion şi Claudiu Târziu, Claudiu Târziu a spus:

„Sunt pe o funcţie egală cu George Simion, sunt co-preşedinte, împărţim funcţia de preşedinte al partidului, dar ne-am împărţit foarte bine rolurile. El este cu organizarea în teritoriu, cu organizarea de manifestaţii, cu drapelul în mână, cu portavocea în mână, eu mă ocup de doctrină, de formarea cadrelor, de formarea viitorilor membri ai Guvernului şi ai structurilor descentralizate ale Guvernului. (…) Poate că sunt partide care au reuşit să găsească omul care să le facă pe toate. Eu nu cred în asta, eu cred în puterea echipei”, a mai afirmat Târziu.

Claudiu Târziu a mai comentat și strategia care l-a făcut celebru pe colegul său, spunând despre transmisiunile live de pe rețelele de socializare că „i se potriveşte foarte bine această activitate, îi place, face bine faţă camerelor de luat vederi”. În schimb, Claudiu Târziu a mărturisit despre sine că nu este „ahtiat după imagine”.

De menționat este că Claudiu Târziu a mai susţine că declaraţiile lui Călin Georgescu despre Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu au afectat imaginea partidului, care “era deja încărcat simbolic cu o anumită poziţie”.