Clădirile monument istoric de la Mina Petrila, salvate de la demolare. Consiliul Județean are de gând să le introducă în circuitul turistic
Consiliul Județean Hunedoara va cumpăra clădirile și terenul care fac parte din „Ansamblul Istoric Mina Petrila. Autoritățile au în plan introducerea lor într-un circuit turistic. Potrivit unei hotărâri adoptate de către consilierii județeni, prețul pentru achiziția clădirilor este de 1,5 milioane de lei.
Clădiri monument istoric transformate în muzeu
Suprafața totală pe care sunt amplasate imobilele este de 163.855 mp. Au valoare de monument din grupele valorice A și B, precum ateliere mecanice, clădirea compresoarelor vechi și termocentrala cu coșul de fum, puțul central, turnul și hala, puțul nou cu schip și clădirile aflate în zona de protecție a monumentelor istorice.
„Ne dorim ca acest obiectiv să contribuie la revitalizarea zonei Văii Jiului, pentru că potenţialul este uriaş. Monumentele istorice pot intra într-un circuit turistic, aşa cum se întâmplă în alte zone foste miniere din Europa, în timp ce terenul disponibil poate fi pus la dispoziţia investitorilor”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Administrația județeană intenționează să introducă clădirile într-un circuit turistic, pe modelul altor foste zone miniere din Europa. Terenul va fi pus la dispoziția investitorilor. Imobilele care formează „Ansamblul Istoric Mina Petrila” se află în proprietatea Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului. Prețul de cumpărare a fost stabilit prin negociere.
Biserică monument istoric, ctitorită cu ajutorul Regelui Carol I, reabilitată
Primăria Mangalia, în parteneriat cu Parohia Mangalia 1, a finalizat proiectul de reabilitare și modernizare a Bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Proiectul a fost finanțat din fonduri europene. Lăcașul de cult este inclus in lista monumentelor istorice și a fost reabilitat complet din punct de vedere arhitectural și structural.
Investiția a vizat reabilitarea fațadelor, consolidarea structurii de rezistență, reabilitarea picturii murale interioare și exterioare, refacerea împrejurimii, construirea unui lumânărar și reabilitarea tuturor instalațiilor. Proiectul a fost susținut de primarul Mangaliei, Radu Cristian, imediat ce preoții au semnalat probleme legate de rezistența clădirii și stagiu avansat de degradare.
„Acest proiect de suflet al tuturor locuitorilor Mangaliei a fost început în toamna anului 2019 şi am reuşit să-l finalizăm, după doi ani. A fost, de departe, cel mai complex proiect, întrucât este o clădire de patrimoniu istoric şi nu a fost uşor să găsim oameni specializaţi care să restaureze şi să execute lucrări de o asemenea anvergură. Toate problemele s-au rezolvat, iar în prezent, ne bucurăm, cu toţii, de un edificiu cultural-religios încărcat de istorie, un spaţiu religios cu o vechime de peste o sută de ani, care contribuie la promovarea identităţii noastre”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” are o vechime de 107 ani, fiind ctitorită cu sprijinul Regelui Carol I, care a donat suma de 25.000 de lei în anul 1914 pentru începerea lucrărilor.