Singura comună din România în care toate impozitele se plătesc „la roboțel”
Comuna Ciugud din județul Alba e cunoscută drept cea mai bogată comună din România. Acum, primarul a anunțat un nou sistem de plată a taxelor și impozitelor.
Ciugud este singura primărie de comună din România în care cetățenii își pot plăti taxele și impozitele locale prin intermediul unor aparate electronice. Primarul susține că aceste sisteme au fost instalate gratuit de o firmă.
Singurul cost e un comision de 1,4% perceput de firmă din încasări, cost suportat de Primărie, potrivit Alba24.
„Practic, suntem prima primărie din țară și a doua după Primăria Sectorului 4 București care implementeaza acest sistem. Ne dorim acest lucru pentru că vrem să ne menținem ca o primărie cât mai prietenoasă cu cetățeanul. Până acum trebuia, o dată pe săptămână, un funcționar să meargă, cu mașina, cu imprimanta, cu calculator, să se deplaseze într-un loc din satul respectiv pentru încasarea banilor. Practic, toate aceste cheltuieli se elimină, iar omului îi rămâne la dispoziție să plătească oricând”.
Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud
Ciugud, cea mai bogată comună a României
Comuna Ciugud se află la 10 kilometri distanță de Alba Iulia și are o populație de 2.500 de oameni. Autoritățile au accesat fonduri europene cu care au modernizat infrastructura rutieră și au extis rețelele de apă și canalizare.
De asemenea, comuna are piste de biciclete, iar drumurile dintre terenurile agricole sunt asfaltate. Există chiar și rețele de internet gratuit Wi-Fi, grație unui proiect finanțat tot din fonduri europene.
În comuna Ciugud au mers și inspectorii de la Curtea de Conturi pentru a vedea dacă, într-adevăr, acei bani au fost cheltuiți legal. Potrivit Primăriei, concluziile raportului arată zero abateri:
„Nu au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate – 0 (zero) prejudicii, 0 (zero) abateri financiar-contabile”, susține Primăria.
Acțiunea de control a fost desfășurată în perioada 2 aprilie – 15 mai 2018 și a vizat ”controlul legalității contractării sau garantării, precum și a utilizării și rambursării finanțărilor rambursabile la nivelul unităților administrativ-teritoriale”.