Cioloș face opoziție pe Facebook și cere moțiune de cenzură
Dacian Cioloș a reacționat după ce Tudorel Toader a propus demiterea procurorului general Augustin Lazăr. Fostul premier cere partidelor cărora le pasă de soarta ţării să depună moțiune de cenzură.
Cioloş susţine că procurorul general Augustin Lazăr a fost numit în funcţie perfect legal şi că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de procedură. De asemenea, el spune că românii s-au săturat de ipocrizie.
„Procurorul general Augustin Lazăr a fost numit în funcţie perfect legal şi îndeplinind toate condiţiile prevăzute de procedură”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.
Cioloș i-a transmis un mesaj dur Ministrul Justiției în care îi transmite că nu mai permite Guvernului să murdărească conștiința oamenilor cinstiți din această țară prin măsluirea adevărului. Parlamentarii ar trebui să-și asume responsabilitatea și să voteze o moțiune de cenzură, mai spune el.
Traian Băsescu, fost președinte al României, a devenit un susținător al lui Cioloș, oarecum. Susține demersul de îndepărtare de la putere a „guvernului marionetă Dăncilă”. El crede că alianța PSD – ALDE aflată la guvernare a băgat țara într-un ritm alert și este momentul ca opoziția să reacționeze. Este ultimul moment când opoziţia mai poate depune o moţiune de cenzură „cu ceva şanse de reuşită”, a mai zis Băsescu.
Raportul lui Toader l-a făcut pe Cioloș să reacționeze
Pe 24 octombrie, Tudorel Toader, ministrul Justiției, a cerut revocarea procurorului general. „Concluzia generală este aceea a necesității de revenire la normalitate: cunoasterea si respectarea competențelor constituționale, legale și o interpretare și aplicare a legii în baza principiului loialității constituționale”, a spus Toader.
„[…] considerăm că actele și faptele enumerate, de netolerat, demonstrează că activitatea contravine obligațiilor constitușionale. Nu se mai poate sustine exercitarea fucnției de conducere din cadrul Minsiterului Public. Prin managementul realizat a deturnat activitatea Ministerului Public”, și-a pregătit ministrul Justiției concluzia.
„Pentru aceste acte și fapte, declanșez procedura de revocare”, a conchis acesta.