Cine sunt şi cum arată socrii lui Dani Oţil. Imagini emoţionante cu părinţii Gabrielei de la nunta anului
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au început un nou capitol al poveștii lor de iubire. Îndrăgitul cuplu a spus ”Da” în cadrul unui decor de vis și și-au jurat iubire eternă. Ceremonia religioasă a fost una plină de emoții. După momentul emoționant, care s-a lăsat cu vărsarea unor lacrimi, cei doi au pterecut până dimineață.
Cum arată părinții miresei
Nelipsită de eveniment a fost și familia. Gabriela Prisăcriu a postat mai multe poze pe Instagram, în care era alături de mama și tatăl ei. Celebru model se poate lăuda cu o mama superbă, de la care a moștenit trăsăturile fizice.
Din fotografii, se poate observa că vedeta s-a distrat pe cinste alături de părinții ei. La un moment dat, vedeta a postat o fotografie alături de tatăl ei care este vizibil emoționat. Nu numai părinții miresei au fost vizibili emoționați ci și cei ai mirelui. Cu doar câteva momente înainte de producerea marelelui eveniment, mama îndrăgitului prezentator susținea că are foarte mari emoții.
Te-ar putea interesa și: Ce diferență mare de vârstă este între Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu. Îi despart mulți ani de viață VIDEO
”Am avut emoții, nu știu de ce sunt emotivă”
Mama acestuia mărturisește că cei doi au fost secretoși și nu au oferit prea multe detalii vis-a-vis de organizarea nunții. Cu toate acestea, mama acestuia mărturisește că nu a avut emoții în ceea ce privește micile detalii.
„Am avut emoții, nu știu de ce sunt emotivă! Sunt în vârstă, de aceea. Merg la petrecere, cum să nu. Fără mine nu se face nimic. Vă spun, am fost mare dansatoare când am fost la facultate și acum merg mai greu și mă doare sufletul că nu pot. Nu știu … pe cuvântul meu dacă știu! Nu spune nimeni nimic. Totul este o surpriză. Nu știm nimic. Mai bine așa. Ne face surpriză tuturor”, a spus mama lui Dani Oțil, la Antena Stars.
Te-ar putea interesa și: Cât au costat rochiile de mireasă purtate de Gabriela Prisăcariu, la nunta cu Dani Oțil. Designerul care i-a lucrat rochia-bijuterie face dezvăluiri: ”A fost realizată de 10 persoane” EXCLUSIV FOTO
Cât au costat rochiile de mireasă purtate de Gabriela Prisăcariu
Gabriela Prisăcariu a atras toate privirile în ziua nunții. Celebrul model a strălucit în cele două rochii albe, superbe, purtate la nuntă.
Rochia pe care a purtat-o la cununia religioasă a fost realizată de celebra casă de modă Pronovias, din Spania. Prețul acesteia ajunge la 11.000 de lei, conform anunțului făcut recent de o fostă mireasă, care, după nuntă, și-a scos la vânzare un model identic, pe OLX. Acum o vinde cu 2.900 de lei, preț negociabil. Pentru realizarea rochii de petrecere a fost nevoie de o echipă de 10 persoane.
”Gabriela și-a dorit să aibă a doua ținută o rochie-bijuterie, o rochie extrem de prețioasă, lucrată manual, aceasta fiind de altfel și semnătură brandului M. Marquise. Rochia Gabrielei a fost realizata din broderie prețioasă și îmbogățită cu sute de franjuri din cristale, lucrați manual, de o echipă numeroasă de 10 persoane, la care au lucrat mai mult de o săptămână”.
Te-ar putea interesa și: Dani Oţil, fotografie rară alături de mama şi fratele său. Mesajul prezentatorului a emoţionat internetul: „De câte mai ai timp?”