Cine sunt românii care se pot pensiona la 61 de ani. Aşa scapă de 4 ani de muncă
Vești bune pentru cei care vor să iasă mai repede la pensie. Anumite categorii de români pot ieși de pe piața muncii la 61 de ani și să primească lunar pensie din partea statului. Vezi care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești, dar și penalizările care se aplică în această situație.
Cine poate ieși la pensie la 61 de ani
În prezent, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 62 de ani și va crește treptat până la 63 de ani până în luna ianuarie 2030. Pentru bărbați, vârsta clasică de pensionare la care pot ieși la pensie este de 65 de ani.
Există, însă, șansa să te pensionezi anticipat încă de la 61 de ani, dacă îndeplinești anumite condiții. Nu este o șansă valabilă pentru toți românii, ci doar pentru cei care au lucrat în străinătate ani buni.
Conform prevederilor Articolului 207 din Legea Generală a Asigurărilor Sociale din Spania, se deschide posibilitatea pensionării anticipate involuntare cu o perioadă de până la patru ani înainte de vârsta standard de pensionare.
Astfel, în cel mai favorabil context, o persoană ar putea ieși la pensie la vârsta de 61 de ani, cu condiția să fi contribuit la sistemul de asigurări sociale timp de 37 de ani și nouă luni.
Pentru a beneficia de pensionare anticipată la vârsta de 61 de ani în Spania, există anumite criterii esențiale. Unul dintre acestea este reprezentat de necesitatea de a fi contribuit la sistemul de asigurări sociale pentru cel puțin 33 de ani înainte de a solicita această facilitate.
Cum te poți pensiona la 61 de ani
Mai există multe alte condiții în ceea ce privește pensionarea anticipată în Spania. Mai exact, din totalul celor 33 de ani de contribuții, se cere ca minim doi ani să fie efectuate în cei 15 ani anterioari solicitării pensiei.
Citește și: Cât vor crește pensiile din ianuarie 2024. La cât va ajunge punctul de pensie pentru români
Pe lângă aceasta, este necesar să fii înregistrat ca solicitant de loc de muncă timp de cel puțin șase luni înainte de a cere pensionarea la vârsta de 61 de ani. Această condiție demonstrează statutul de șomer și eforturile depuse pentru reintegrarea pe piața muncii.
De precizat, însă, că pensia va avea parte de reduceri. Sunt mai multe situații pentru care se aplică această pensionare anticipată. Iată lista completă conform legislației în vigoare:
- Concediere colectivă: din motive economice, organizatorice, tehnice sau de producție.
- Concediere din motive obiective.
- Rezilierea contractului: din cauza forței majore avizată de autoritatea de muncă competentă.
- Rezilierea contractului: în virtutea unei hotărâri judecătorești în cadrul unui proces inclus în Legea falimentului.
- Încetarea unilaterală a contractului: de către lucrător în cazurile de modificări substanțiale ale condițiilor de muncă, transferuri geografice sau încălcări grave și culpabile din partea angajatorului.
- Încetarea contractului: din cauza decesului, invalidității sau pensionării antreprenorului individual, precum și din cauza încetării personalității juridice a societății.
- Din motive de violență de gen.
Cum se calculează reducerea pensiei
Reducerea pensiei presupune consolidarea bazelor de cotizare din ultimii 25 de ani (totalizând 300 de baze) și divizarea acestora la 350 pentru determinarea bazei de reglementare. Se aplică coeficienți pentru a reflecta inflația în toate aceste baze, cu excepția celor din ultimii doi ani.
O perioadă minimă de contribuție de 15 ani acordă 50% din baza de reglementare. Pentru următoarele 49 de luni, se acordă 0,21% din baza de reglementare și pentru următoarele 209 luni se acordă 0,19% din baza de reglementare.
În 2023, conform Ziarul Românesc, un angajat care a cotizat timp de 36 de ani și jumătate sau mai mult are dreptul la 100% din baza de reglementare pentru pensia de vârstă. Astfel, el va primi pensia pe întreg.
După ce s-a stabilit suma pentru pensia de vârstă, se impun penalizări prin intermediul coeficienților de reducere, conforme Legii 21/2021 din 28 decembrie. Acești coeficienți variază în funcție de contribuția anterioară a lucrătorului.