Cine sunt jurații din noul sezon Masterchef la Pro TV. Marea surpriză anunțată în emisiunea lui Cătălin Măruță
Așteptarea a luat sfârșit. Cătălin Măruță a dezvăluit, în premieră, la el în emisiune numele celor trei chefi care vor juriza cele mai bune farfurii în sezonul 8 Masterchef. Doi dintre ei nu sunt străini formatului. Despre cine este vorba.
Cine sunt cei trei jurați ai sezonului 8 Masterchef
Sezonul 8 Masterchef se află în mijlocul preselecțiilor, iar cei trei chefi sunt pregătiți să facă față celor mai tari experiențe culinare din România. Cei trei specialiști au fost dezvăluiți în premieră în cadrul emisiunii La Măruță de la PRO TV.
Despre cine este vorba? Ei bine, cei trei chefi care vor juriza concurenții din noul sezon Masterchef sunt chef Joseph Hadad, chef Foa și Radu Dumitrescu. Cei trei specialiști sunt nerăbdători de a intra în bucătăria Masterchef și de a dovedi că vor câștiga competiția.
Chef Foa este pentru a treia oară jurat al emisiunii MasterChef, provocare pe care mereu o acceptă cu zâmbetul pe buze:
„Eu gătesc de când mă știu. Mulțumim pentru acest „unboxing” live la tine în emisiune, Maruta. Eu am deja 2 sezoane la activ, ne pregătim să facem încă 18 (n.r – râde). Cand Hadad nu vrea să fie dur, nicio problemă, mă ocup eu!”, a declarat chef Foa în emisiunea La Măruță de pe PRO TV.
Chef Hadad va fi dur cu noii concurenți de la Masterchef
Chef Joseph Hadad este considerat unul dintre cei mai mari chefi bucătari din România. Are o experiență vastă în arta culinară, debutând pe micile ecrane din România în 2012 când a fost jurat al emisiunii Top Chef de la Antena 1, alături de chef Nicolai Tand.
Pentru a doua oară la Masterchef în postura de jurat, chef Joseph Hadad se mândrește cu faptul că este un profesionist, un om „dur când trebuie”.
„Eu m-am născut dur și o să mor dur. Și în emisiune trebuie să fii dur, nu să țipi la ei (n.r – concurenții) degeaba, dar să le spui unde greșesc. Am doi colegi noi în sezonul 8 Masterchef și sunt foarte bucuros. Deja m-am îngrășat 500 de grame de când am început aici.”, a glumit chef Hadad la emisiunea lui Cătălin Măruță de pe PRO TV.
Cine este Radu Dumitrescu, noul jurat de la Masterchef
Cel de-al treilea jurat al emisiunii Masterchef a fost director de bancă. Radu Dumitrescu a muncit în domeniul bancar până când a realizat că bucătăria este marea lui pasiune, moment în care s-a hotărât să o transforme în profesie.
„Mă bucur să fiu aici, o să facem treabă absolut senzațională. Am lucrat suficient de mult la bancă încât să nu mai vreau. Acum mă bat pentru OSCAR cu cei doi chefi ai mei și îl voi lua. Nu sunt dur, sunt corect. Pentru mine, mâncarea nu e o joacă.
Concurenții să se aștepte la jurați corecți, care pot fi și prietenii lor atunci când trebuie. Suntem în mijlocul preselecțiilor, iar mâncarea nu e doar o simplă farfurie, ea vine cu o poveste.”, a declarat noul jurat Masterchef Radu Dumitrescu.