Cine sunt, de fapt, stăpânii banilor în România. Cele mai puternice bănci de pe piață
Activele bancare au ajuns să valoreze aproximativ 500 de miliarde de lei anul precedent, iar circa un leu din cinci din ele este deținut de către liderul pieței. Profitul, însă, a fost pe minus, mai mic decât în 2018 pentru toate sucursalele.
Stăpânii banilor în România. Cele mai puternici bănci de pe piață
Circa un leu din cinci – 88 miliarde de lei – din activele bancare românești sunt deținute de către liderul pieței, cea mai mare bancă din sistem, Banca Transilvania. 71,4 miliarde de lei sunt activele deținute de către BCR și 55,8 cele deținute de BRD. ING și Unicredit dețin fiecare peste 44 de miliarde de lei ca active, aproximativ 43 de miliarde Raiffeisen și aproape 33 de miliarde deținde singura bancă de stat din top, Cec Bank. Alpha Bank are 18 miliarde, în timp de OTP Bank are 13 miliarde și Garanti, a zecea bancă din sistem, 11 miliarde.
- Activele nu au adus băncilor și profit. Anul trecut, uriașele sume deținute le-au adus doar 6,3 miliarde de lei, un profit mai mic decât cel din anul 2018.
Cea mai importantă evoluție a anului precedent la nivelul celor mai mari bănci din România a fost rocada BCR – Banca Transilvania la nivelul primei poziții, după ce instituția cu sediul în Cluj a cumpărat Bancpost și a crescut cu un sfert. Dispariția sucursalei grecești a adus OTP Bank în Top 10. În schimb, numărul băncilor cu o cotă de piață de peste 1% a scăzut la 16, potrivit Profit.ro.
Dintre băncile regăsite în Top 10, cea mai mare creștere a activelor a avut-o Banca Transilvania, de peste 25%, care a adăugat cota de piață a Bancpost de 2,5%, a crescut și organic și a ajuns la procentul de 16,5%. BCR a trecut pe locul doi, la 15% cotă de piață, în timp ce BRD a fost relativ stabil, iar Unicredit, Raiffeisen și ING au crescut cu peste 10%.