Cine se ocupă de creșele din România acum. Decizia este oficială
O nouă zi, o nouă ședință de guvern, de data asta minoritar. În ședința din această seară, spun surse guvernamentale, s-ar putea vota o nouă ordonanță. Sursele spun că această ordonanță va schimba statutul creșelor din România. În același proiect se vorbește de reorganizarea la nivel de inspectorate și grădinițe a rețelei școlare. În ordonanță s-ar mai specifica că această reorganizare s-ar face cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale, până la data de 1 octombrie 2021.
Guvernul pregătește reorganizarea rețelei școlare pintr-o OUG
În plină criză guvernamentală, premierul Cîțu a mai făcut în această după-masă o nouă ședință de guvern. De data asta nu ca să mai demită alți secretari de stat, ci pentru a emite o nouă OUG. Conform surselor guvernamentale ordonanța face referile la reorganizarea rețelei școlare prin intermediul inspectoratelor școlare județene și Inspectoratul Municipiului București împreună cu grădinițile active din țară și capitală. Noua reorganizare, spun aceleași surse, se va face cu sprijnul administrațiilor publice, termenul limită fiind data de 1 octombrie anul curent.
„Pentru a avea un ordin de mărire, pentru un copil de grădiniță costul standard este de 7.431 de lel, adică sub jumătate. Pentru un elev, costul standard este de 6.111 lei”, anunța ministrul Sorin Cîmpeanu la începutul lunii august.
Sorin Cîmpeanu preia creșele din România sub tutela Ministerului Educației
În aceeași OUG se va mai produce o schimbare, de asemenea anunțată de Sorin Cîmpeanu de ceva vreme. Conform aceleiași OUG, și tot până la data de 1 octombrie, Inspectoratele școalre județene și Inspectoratul Municipiului București sunt obligate să înceapă arondarea creșelor existente. În același timp, rapoartele cu privire la procesul de arondare va trebui trimis către Ministerul Educației, pe tot parcursul procesului. În același ordin se specifică faptul că cei care se vor ocupa de creșe sunt angajații din Ministerul Educației.
„Creșele fac parte din sistemul național de învățământ preuniversitar și oferă copiilor antepreşcolari cu vârste cuprinse între 11 luni și 3 ani, servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere. Începând cu anul școlar 2021-2022, creșele de stat sunt arondate, la solicitarea primarilor, urmare a hotărârilor autorităților deliberative, prin decizie a inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, unităților de învățământ preșcolar cu program prelungit, cu personalitate juridică. Decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București se comunică spre informare Ministerului Educației în termen de 15 zile de la emitere. Asigurarea personalului necesar desfăşurării educaţiei antepreşcolare se face de către Ministerul Educaţiei.”, se spune în noua OUG.
Noua formă a acestui priect este în discuție în ședința din această seară de la Guvern, și mai mult ca sigur va fi aprobată și va intra imediat în vigoare.