Cine pleacă de la Insula Iubirii. Un concurent și două ispite părăsesc Thailanda: ”Nu mai pot sta nici 3 secunde!”
Două ispite și un concurent părăsesc Thailanda în seara de luni a show-ului de la Antena 1, difuzat de la ora 20:00. Cine pleacă de la ”Insula Iubirii”? Pe lângă pierderi, episodul 18 al emisiunii va aduce și noi tensuni, noi idile și încurcături neprevăzute.
Cine pleacă de la ”Insula Iubirii”. Un concurent și două ispite părăsesc Thailanda
Minitel și Purimuntra vor suferi pierderi ce vor provoca reacții printre concurenți. Dacă până acum relațiile sau plăcerile fiecăruia erau stabilite, cel puțin pe insula fetelor contopiria va fi cuvântul de bază, iar cuplurile formate până acum se vor împletici între ele. De menționat este și că timpul se scurge repede în Paradis, așa că nu mai e mult timp până când concurenții vor pleca alături de ispite la Dream Date-uri.
Să vedem însă cine va ieși la întâlnire alături de cine, căci în urma plecării ispitelor, sigur cineva va rămâne fără pereche. În promo-ul episodului din această seară, Maria, ispita care ”l-a suporat”, după cum spune chiar ea, pe Adrian, se declară complet dezgustată de el, susținând că nu mai poate sta ”nici trei secunde lângă o asemenea persoană”. ”Sper să-ți găsești jumătatea”, spune o altă ispită.
Gia susține că nu este pregătită pentru o relație cu ispita Adrian
Ultimul cuplu format și asumat este Gia – Adrian. Femeia a fost la o întâlnire destul de lungă alături de singurul bărbat cu care comunică îndelung, unde cei doi s-au și sărutat. Gia și-a schimbat complet look-ul, lucru care i-a dat curaj, și, cu toate că un prim gest intim s-a întâmplat între ea și ispită, nu dorește să avanseze în relația cu acesta. Fosta iubită a lui Bogdan susține că nu este încă pregătită de o schimbare totală.
Cât despre vechiul cuplu, încă neasumat, format din Teo și Mircea, situația între ei este când rece, când caldă. După ce Teo a aflat că Eusebiu a înșelat-o cu o prostituată, iar urechile i-au auzit și motivul infidelității sale, Teo a revenit mai reticentă pe insula fetelor de la Bonfire, dar tot în preajma ispitei Mircea și-a petrecut timpul.