Cine îl sprijină pe Gino Iorgulescu, după accidentul lui Mario. Nici apropiaților nu le-a venit să creadă
Împăcarea anului în fotbalul românesc. Una dintre cele mai vechi dușmănii este pe cale să se stingă în fața necazurilor întâmplate lui Gino Iorgulescu. După accidentul fiului său, Mario, șeful LPF primește sprijin din partea unui fost camarad.
Au îngropat securea războiului! Gino Iorgulescu, sprijinit de un fost prieten după accidentul lui Mario
În urmă cu șapte ani, Mitică Dragomir era înlăturat de Gino Iorgulescu de la șefia Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), cu un scor de 11 la 6 voturi. Pe atunci, Mitică susținea că Victor Ponta ar fi fost în spatele aceste hotărâri, informație pe care fostul prim-ministru al României a și confirmat-o. Treptat, între fostul și actualul președinte al LPF au început divergențele, care au ajuns la dimensiunile unui uragan anul precedent, printr-o declarație a lui Mitică Dragomir, care îl acuză pe Gino că ar fi mințit în fața organelor de poliție, cu scopul de a-l băga la închisoare.
„În viața mea nu am ce să mai discut cu acest om. Nenorociții ăștia au vrut aă mă bage la pușcărie și s-au constituit parte civilă împotriva mea într-un proces. Au vrut să-mi distrugă familia. Nu o să îi ajut în viața mea nici măcat cu un sfat. Dragomir a lăsat ceva bun în urma lui după ce a fost scos din fotbal. Vreau să văd ce o să lase Gino și cu oamenii lui de la LPF”, spunea Mitică Dragomir.
„Nu a mai spus niciun cuvânt urât la adresa lui”
Păreau că nu vor mai reveni la sentimente mai bune, dar greutățile i-au apropiat. Cel care a făcut primul pas spre împăcare a fost Mitică Dragomir, impresionat de situația în care se află Gino după accidentul produs de fiul său.
„Mitică i-a spus lui Gino că îi dorește să aibă multă putere să treacă peste toată această situație. Și el este părinte și nu își poate imagina cum e să treci printr-o astfel de situație. De când Mario a avut acel accident în care a omorât pe cineva, Dragomir nu a mai spus nici măcar un cuvânt urât la adresa lui Gino”, au dezvăluit surse de încredere din lumea fotbalului pentru Impact. ro.