Cine este și cum arată soția lui Mugur Isărescu. Ce pensie primește de la stat

Reacția oficială a BNR, după ce Mugur Isărescu a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea

Omul numărul 1 de la Banca Națională a României (BNR) și-a ținut departe de lumina reflectoarelor familia, cu toate că el a fost constant în atenția presei și a opiniei publice. Totuși, au ieșit la iveală câteva detalii despre soția sa, Elena Isărescu și cei doi copii pe care îi au împreună. Cum arată și ce pensie încasează partenera de viață a guvernatorului BNR? În cele ce urmează.

Cine este și cum arată Elena Isărescu

Spre deosebire de conturile grase ale soțului, Elena Isărescu primește o pensie de 618 lei pe lună. Cu toate acestea, femeia își rotunjește veniturile din vânzarea de produse alimentare, ajungând la o sumă de 2.700 de lei pe an.

„Așa am știut și eu, că la ASF sunt stabilite salarii identice cu cele de la BNR. Sumele care se vehiculează acum și despre care se spune că sunt identice ca la Banca Națională, nu mai sunt identice.

Salariul guvernatorului la Banca Națională este cu mult sub ceea ce am auzit la ASF, de 18.000 – 20.000 de euro“, a declarat consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu.

Cât încasează Mugur Isărescu lunar. Pensie și salariu?

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este unul dintre cei mai influenți oameni din țară, dar și unul dintre cei mai bine plătiți. O personalitate discretă, pe care marile scandaluri l-au ocolit, Isărescu încasează un salariu lunar de aproape 70.000 de lei și o pensie de 11.500 de lei.

Întrebat recent de jurnaliști ce părere are despre cumulul pensiei cu salariul de la stat, guvernatorul BNR a declarat că poate renunța oricând la cea de-a doua.

„Nu pot să am un comentariu şi sper că aceasta este ultima dumneavoastră întrebare pentru că ştiţi o să faceţi caz din el. Singurul nume care s-a citat la cumul de pensie cu salariu a fost numele Isărescu ca şi cum…

Eu vă anunţ că anul acesta mă îndrept spre 50 de ani de activitate neîntreruptă în câmpia muncii, cum se zicea înainte de ’89, 50 de ani activitate neîntreruptă şi dacă luaţi toate concediile medicale nu cred că depăşesc două luni. Asta a fost viaţa mea. Nu am niciun fel de discuţie. Am fost numit de Parlament. Dacă legea va trece aşa, renunţ la pensie, bineînţeles“, declara Mugur Isărescu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI