Cine este și cu ce se ocupă fiul Ancăi Țurcașiu, la 22 de ani. Radu e special

de: Bișinicu Andreea
12 07. 2021

Toată lumea o cunoaște pe Anca Țurcașiu, dar puțini sunt cei care știu cine este fiul ei. Cum arată Radu, ce vârstă are și ce meserie vrea să urmeze în viitor. Băiatul celebrei artiste arată senzațional, iar asemănarea cu mama lui este una izbitoare.

Cine este și cu ce se ocupă fiul Ancăi Țurcașiu, la 22 de ani

Anca Țurcașiu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Superba brunetă este una dintre cele mai populare și îndrăgite artiste din România. Frumusețea naturală, vocea, carisma, caracterul ireproșabil și formele sale de adolescentă au cucerit inimile a milioane de fani de-a lungul deceniilor.

Anca Țurcașiu este obișnuită cu lumina reflectoarelor, fiind în centrul atenției mass-media de mai bine de 30 de ani. Frumoasa roșcată a revenit în atenția publică după divorțul scandalos de tatăl fiului ei Radu, bărbatul care i-a fost partener de viață timp de 22 de ani. Băiatul ei Radu nu pare să-i calce pe urme.

Deși este un tânăr chipeș și extrem de talentat, care cântă la pian, fiul Ancăi Țurcașiu nu își dorește o carieră în lumea showbizului precum celebra lui mamă. Radu Georgescu are 22 de ani și este student la Facultatea de Pedagogie. De asemenea, tânărul are o meserie inedită: este profesor de snowboard la Brașov.

„Băiatul meu e îndrăgostit și foarte fericit! Are 22 de ani, e student la Pedagogie și e și profesor de snowboard. Îl găsiți la Poiana Brașov în weekend. Cântă la pian, din pasiune doar, nu profesează. Nu i-a plăcut niciodată să intre într-o zonă de genul ăsta”, a declarat Anca Țurcașiu acum ceva timp.

Ce regretă Anca Țurcașiu în relația cu fiul ei Radu

În cadrul unui interviu pentru viva.ro, Anca Țurcașiu a dezvăluit, anul trecut, că relația dintre ea și fiul ei nu a fost așa cum și-ar fi dorit. Artista a lipsit destul de mult de lângă fiul ei, prin prisma carierei pe care și-a ales-o acum câteva decenii:

„Nu mi-a reproșat niciodată în cuvinte, dar din comportamentul lui a reieșit că m-a pedepsit pentru asta. Îți dau exemplu: când era mic și veneam dintr-o călătorie cu Cristi, se repezea doar la el să îl ia în brațe și îi spunea «tată, tată!». Eu mă prăbușeam la pământ plângând și sufeream. Pedepse de genul acesta, istețe, îmi aplica. Am lipsit mult de lângă el, recunosc, și îmi pare rău pentru asta.

Așa era situația, așa erau vremurile. De când s-a născut și până a făcut trei ani, eu plecam seara să cânt. Era atunci la modă să cânți în restaurante și baruri, cu orchestră mare, cu programe de cabaret, la barurile Melody, Ambasador. Era efervescență după Revoluție. Așa că, în fiecare seară, plecam la 20.30 și mă întorceam la 4 dimineața”, a declarat Anca Țurcașiu pentru sursa citată.