Cine este regina Letizia a Spaniei. Este acuzată că și-a înșelat soțul cu mai mulți bărbați și că a distrus imaginea casei regale

de: Ionuț Vieru
03 06. 2024

Regina Letizia a Spaniei nu s-a născut într-o familie regală. A avut un loc de muncă obișnuit, ca orice alt om, până și-a întâlnit jumătatea și a intrat în familia regală a Spaniei. Cu toate acestea, au existat mai multe zvonuri cum că nu ar fi fost o soție loială.

Cine este regina Letizia a Spaniei

Letizia Ortiz Rocasolano s-a născut într-o familie de clasă medie. După ce a terminat liceul, a început cursurile la Universitatea Complutense din Madrid. Mai apoi, și-a luat diploma de jurnalism. Și-a dat masteratul în Jurnalism Audiovizual la Institutul de Studii în Jurnalismul Audiovizual.

Odată ce și-a încheiat studiile, s-a angajat la un cotidian din Spania, iar mai apoi a lucrat la Bloomberg TV și la Agenția de Știri EEE. Apogeul carierei reginei a fost momentul în care a ajuns reporter la CNN.

După ce a plecat de aici, Letizia s-a angajat la agenția de știri TVE, unde a vorbit despre cele mai importante subiecte de atunci, precum alegeri prezidențiale, atacul terorist din 2011, războiul din Iraq și multe altele.

În anul 2003 s-a logodit cu Prințul de Aturias, moment care i-a schimbat complet viața. Ulterior, Letizia a devenit prima Regină a Spaniei care a provenit dintr-un mediu obișnuit.

Regele Spaniei și Regina Litizia

Regina Letizia, acuzată că l-a înșelat pe Regele Spaniei

Regele Felipe al Spaniei a aflat de faptul că Regina Letizia a fost infidelă, iar potrivit jurnaliștilor spanioli, regele trece prin clipe grele. Mai mult de atât, se pare că regina nu ar fi la prima abatere.

Cel care a scos la iveală această informație este jurnalistul Jaime Peñafiel. Acesta spune că Majestatea Sa Felipe ar fi fost „devastat și distrus” când a auzit de infidelitatea reginei.

Dezvăluirile apărute în „Cartea Letiziei” scot la iveală informații cutremurătoare. În carte se precizează că  Regina Letizia l-ar fi înșelat pe Rege cu fostul ei cumnat.

De asemenea, ea ar fi avut o aventură în compania lui Jamie del Burgo, cel care a fost căsătorit cu sora ei, Telma Ortiz. Aventura ar fi avut loc în anul 2011, la New York, spune jurnalistul.

Regele Felipe simțea că regina nu era loială, motiv pentru care își obliga gărzile de corp să raporteze orice mișcare.

„În acea zi a fost însoțită de garda ei de corp, care, fără îndoială, ar fi transmis un raport Ministerului de Interne sau (Palatului n. red.) Zarzuela”, a scris jurnalistul.