Cine este mai romantic, Andra sau Cătălin Măruță? Cum i-au provocat cei doi copii VIDEO

de: Alexandra Chivu
01 04. 2020

Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai sudate cupluri din lumea mondenă, adunând 11 ani de la cununia religioasă și 9 ani de când au cunoscut sentimentul de a fi părinte. Viața le e mai frumoasă acum, micuții venind zi de zi cu giumbușlucuri. De exemplu, ieri a fost ziua provocărilor și s-a lăsat de vlog în mașină.

Provocarea copiilor: Cine este mai romantic, Andra sau Cătălin Măruță?

Andra și Măruță sunt căsătoriți din anul 2008. Cei doi au devenit părinți pe 16 martie 2011, când a venit pe lume David, iar pe 23 iulie 2015 solista a dat naștere celui de-al doilea copil, o fetiță pe nume Eva Maria Ioana. Copiii au venit la ceva vreme după ce cuplul s-a așezat la casa lui, dar situația a stat diferit la prima întâlnirea, totul petrecându-se pe repede-înainte.

Cei doi s-au văzut și s-au plăcut, căci artista l-a cucerit pe prezentator în emisiunea pe care o modera. În cadrul primei întâlniri cu Măruță, solista a declarat că este fana artistelor Whitney Houston și Gloria Estefan, un prilej prin care Măruță, pentru a-i arăta că sunt compatibili, i-a spus că îi plac aceleași artiste.

Au trecut deja 11 ani de atunci și iată că acum au ajuns ”la mâna copiilor”. Micuții i-au provocat să joace o altă variantă a vestitul ”Joc al pantofilor”, una în mașină. Cine a fost la cel puțin o nuntă în ultima vreme, sigur s-a distrat în momentul în care mirii s-au așezat spate în spate și au răspuns la întrebări care vin să demonstreze cât de bine se cunosc unul pe celălalt.

„Eu sunt! Ești și tu, dar am devenit și eu”

La întrebarea ”Cine este mai pofticios?”, Andra a arătat către ea, iar Măruță la fel, ceea ce înseamnă că s-au sincronizat și fiecare și-a știut locul. Însă, la întrebarea ”Cine este mai romantic?”, ambii au arătat către sine, apoi s-au contrazis, cu zâmbetul pe buze.

„Eu sunt! Ești și tu romantic, dar am devenit și eu romantică”, a spus Andra, Măruță completând cu: ”eu sunt mai romantic!”. Situația s-a repetat și la întrebarea ”Cine spală mereu vasele?”, fiecare considerând că el curăță mai des după ce familia mănâncă.