Cine este Anamaria Gavrilă, președinta POT: „Ținem post cu apă trei zile”

de: Daoud Andra
02 12. 2024

Una dintre marile surprize de la alegerile parlamentare 2024 a fost oferită de formațiunea politică POT, un partid relativ nou, care se numără printre cele șapte care vor face parte din noul Parlament. Lidera sa, Anamaria Gavrilă, a declarat că va ține post doar cu apă trei zile, după ce partidul a trecut pragul electoral de 5%.

Ce studii are Anamaria Gavrilă, președinta POT

Partidul Oamenilor Tineri a fost înființat anul trecut, iar acum s-a aflat pe listele pentru alegerile parlamentare. A fost una dintre marile surprize ale acestui scrutin, reușind să obțină peste 5% din voturi și să intre în Parlament. În urma rezultatului de duminică, 1 decembrie, președinta POT a declarat că va ține post trei zile și că îi îndeamnă și pe colegii ei să facă acest lucru.

După publicarea exit-poll-urilor care arătau că POT a trecut pragul electoral, Gavrilă a făcut o declarație în care și-a exprimat mulțumirea față de susținătorii partidului.

„Pentru noi este o onoare, din partea românilor, le mulțumim românilor din suflet. În primul și în primul rând, slavă lui Hristos pentru tot ce ne-a dat și pentru direcția pe care o ia România. Eu, personal, voi alege în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă şi îi invit pe colegii mei să mi se alăture. Este un semn de recunoştinţă pentru ce ni s-a dat. Mulţumim românilor că s-au trezit, că sunt lângă noi, le simţim puterea”, a spus lidera POT.

„Românii au cunoscut că se poate construi un partid fără să ai pe cineva în spate, fără să ai sume extraordinare de finanțare, doar prin efortul oamenilor”, a mai subliniat Gavrilă, reafirmând angajamentul partidului față de susținătorii săi.

Anamaria Gavrilă are 41 de ani, este originară din județul Hunedoara și a urmat studiile Universității de Vest din Timișoara. Înainte de a înființa partidul pe care îl conduce acum, a făcut parte din AUR și a fost deputată în legislatura 2020-2024.

Ce este POT

Partidul Oamenilor Tineri (POT) este o formațiune politică recent apărută pe scena electorală din România, dar care a câștigat rapid atenția publicului. Fondat de Anamaria Gavrilă și înregistrat la Tribunalul București pe 9 martie 2023, POT susține că are o abordare diferită față de partidele tradiționale. Formațiunea susține candidatura lui Călin Georgescu în cursa prezidențială și s-a implicat activ în competiția pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, prezentând liste complete pentru Camera Deputaților și Senat.

POT și-a diversificat echipa, incluzând 79 de candidați din diverse domenii, precum antreprenoriat, avocatură, inginerie, transporturi și vânzări. Anamaria Gavrilă, lidera acestui partid, a avut o carieră activă în Parlamentul României, fiind inițial aleasă pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).

Ea a decis să părăsească formațiunea condusă de George Simion în septembrie 2021, la mai puțin de un an de la obținerea mandatului de deputat. Pe parcursul activității parlamentare, Gavrilă a susținut 49 de discursuri politice, a inițiat 28 de propuneri legislative și a adresat 18 întrebări sau interpelări. POT se prezintă ca o alternativă pentru români, promovând ideea că implicarea cetățenilor obișnuiți poate genera o schimbare semnificativă în societate.

„În programul nostru politic, am aplicat principiul Pareto: am identificat cele 20% dintre măsurile cheie care vor produce 80% din impactul pozitiv pentru societate. Ne concentrăm pe acțiuni esențiale, cu impact clar și beneficii reale și imediate pentru români. Misiunea de Român este să lăsăm o țară mai bună, în care românii trăiesc în armonie, prosperitate și cu demnitate pe plan internațional”, se arată pe site-ul oficial al partidului.