Cine este al treilea medic mort în România după infectarea cu noul virus. Ce s-a întâmplat la Botoșani

de: Stan Nicu
27 04. 2020

Cel de-al treilea medic răpus de coronavirus, în România, este din Botoșani şi avea 68 de ani. De altfel, moartea doctorului este cel mai recent deces confirmat în rândul persoanelor testate pozitiv cu coronavirus.

Cine este al doilea medic mort în România după infectarea cu noul virus. Ce s-a întâmplat la Botoșani

Un doctor din Botoşani este cel de-al treilea medic ucis de coronavirus în ţara noastră. Medicul avea specialitatea medicină internă şi a intrat în contact cu un alt pacient confirmat cu COVID-19 pe data de 23 martie, a informat Grupul de Comunicare Strategică.

Medicului în vârstă de 68 de ani i s-au luat primele probe în 24.03, iar testarea a ieșit negativă. Pe 19 aprilie a fost internat la secția infectioase Botosani și retestat în 20 aprilie. Testul împotriva coronavirus a ieşit pozitiv de data aceasta, din păcate. Astfel, medicul a fost transferat la Spitalul de Boli Infectioase Iași pe data de  24 aprilie. Decesul a survenit în aceiaşi zi, în jurul orelor 3.30. Medicul era cunoscut şi cu alte boli. Acesta suferea de cardiopatie hipertensivă şi diabet zaharat.

3 medici au fost răpuşi de coronavirus

Este cel de-al treilea medic care îşi pierde viaţa din cauza infectării cu COVID-19. Mai bine de 1.000 de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus în România.

Ultimul medic decedat din cauza coronavirusului era de la spitalul Botoşani. Sursa foto: cancan.ro

Pe de altă parte, autorităţile din România se pregătesc de relaxarea restricţiilor începând cu data de 15 mai. În acest context, autorităţile muncesc în aceste zile pentru a stabili noile reguli în care se va face relaxarea restricţiilor.

Autorităţile lucrează la documentele pentru relaxarea din 15 mai

Astăzi lucrau mai mulți colegi pe mai multe documente. Unul dintre aspectele abordate a fost cel al recomandărilor pentru diferite locații. Spre exemplu, birourile open space la companii trebuie să aibă niște reguli. Vor veni recomandări pe linia INSP. Transportul în comun va trebui să aibă niște reguli. Se lucrează pe reguli care să prevină o creștere bruscă a numărului de cazuri. Ai nevoie de reguli pentru cabinetele de stomatologie, pentru frizerii, pentru cosmetică. Nu poți să le ții închise la nesfârșit, dar sub o formă nouă. Spre exemplu, să nu aibă zona de așteptare. Te programezi și te duci direct acolo, nu stai să aștepți„, a declarat Raed Arafat.