Cine era George Mariș, concurentul de la PRO TV care s-a prăbușit cu parapanta. Ce a făcut în ultimele clipe din viață

George Mariș, fostă vedetă PRO TV, a murit după ce s-a prăbușit în Munții Bucegi

Tragedie pe crestele Bucegilor. George Mariș, cel mai bun concurent de la ”Ninja Warrior România” (PRO TV), a murit, miercuri dimineață, după un salt ratat de pe vârful Caraiman. Sportivul de 32 de ani nu avea nicio șansă să supraviețuiască, spun salvamontiștii.

Ultimul zbor cu parapanta. George Mariș, fostă vedetă PRO TV, a murit după ce s-a prăbușit în Munții Bucegi

George Mariș s-a făcut remarcat în toamna lui 2018, în finala show-ului ”Ninja Warrior România”, difuzat de PRO TV. Desemnat cel mai bun competitor, tânărul  de 32 de ani a avut parte de un sfârșit tragic. El a murit miercuri dimineață, în jurul orei 8:00, după un salt ratat de pe vârful Caraiman. Un curent puternic l-ar fi făcut să piardă controlul la puțin timp după lansare. 16 salvamontiști din Bușteni, Prahova și Azuga au fost chemați pentru extragerea victimei din masiv.

  • Stilul de planare, numit Speedflying, este periculos. Viteza poate ajunge și la 150 de kilometri pe oră, foarte aproape de sol, cea mai mică greșeală putând fi fatală.
  • Ultima înregistrare video postată de George pe Youtube, în data de 25 octombrie 2020, are în prim-plan pasiunea care i-a adus moartea.
George Mariș, brașoveanul care a uimit la un concurs de la PRO TV, s-a prăbușit cu parapanta în Munții Bugegi
George Mariș, brașoveanul care a uimit la un concurs de la PRO TV, s-a prăbușit cu parapanta în Munții Bugegi

A fost o decolare ratată 

„Accidentul mortal din păcate nu este primul în acea zona în urmă cu câțiva ani am mai avut unul asemanantor, cu zbor la fel de pe vârful Caraiman. Din păcate acela a fost spre Valea Albă, acum acesta a fost spre valea Caraimanului. Se pare că un curent care l-ar fi trântit. Nu a apucat să își ia zborul prea mult”, a spus Claudiu Vasilescu, salvamont Bușteni.

„El ştia ce face, nu era un începător. Pur şi simplu sportul în sine e un sport care prezintă riscuri şi presupunem că nu i s-a deschis bine aripa. Aveam nişte prieteni care îl supravegheau de la distanţă cu drone, şi ei asta au observat, că nu s-a deschis bine parapanta şi nu a avut timp să redreseze”, a declarat Bogdan Micu, prietenul lui George.

„Un sport de mare mare risc. Piloţii de obicei au foarte mult control, pentru că nu e chiar o aripă necontrolabilă. Bănuiesc, adică bănuim, nu avem certitudinea, că a fost o decolare ratată. Îmi pare foarte rău, pentru că îl cunoşteam pe băiat, e un foarte bun alpinist, e un om de munte şi cunoştea pericolele”, spune un alt salvamontist.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI