16 ian. 2021 | 09:14

Cine e, de fapt, Denise Rifai. Cum a ajuns celebră și cum a fost viața ei de până acum

Monden
Cine e, de fapt, Denise Rifai. Cum a ajuns celebră și cum a fost viața ei de până acum
Cine e, de fapt, Denise Rifai.

Una dintre cele mai controversate prezentatoare de la noi din țară este Denise Rifai. În momentul de față, aceasta este moderatoarea unei emisiuni de pe Kanal D. Ea este recunoscută pentru disensiunile pe care le-a avut chiar în timpul emisiunilor, cu anumiți invitați, cu precădere din domeniul politic. Iată cine este de fapt Denise Rifai.

Cine este Denise Rifai și cum a ajuns celebră. Cum a ajuns celebră și ce viață a avut

Denise Rifai și-a început cariera ca prezentator în cadrul unui post de radio. Ulterior acesta a fost cumpărat de un trust de presă, moment în care a urmat pasul spre televiziune. A lucrat timp de 9 ani pentru postul de televiziune Realitatea TV, mai exact, până în luna martie a anului precedent.

La început aceasta a fost reporter economic, iar după ceva vreme a devenit moderatoare în cadrul aceleiași televiziuni. Controversele în care a fost implicată de-a lungul timpului, au făcut ca aceasta să devină una dintre cele mai cunoscute prezentatoare tv.

În prezent, Denise Rifai poate fi urmărită de către fanii săi, în fiecare seară de marți, la Kanal D, unde este moderatoarea emisiunii  intitulată: ,,40 de întrebări ce Denise Rifai”, care este difuzată începând cu ora 22:00. În cadrul acestei emisiuni, aceasta are numai invitați de seamă.

Cine este Denise Rifai – carieră

CV-ul Denisei Rifai este impresionant. Cariera pe care a reușit aceasta să și-o construiască în televiziune, fără a avea studii de specialitate, este una foarte frumoasă. Ceea ce a consacrat-o pe Denise au fost replicile sale acide la adresa unor personaje politice și nu numai.

Denise a absolvit două facultăți, niciuna dintre ele neavând de-a face cu televiziunea, în cadrul căreia a ales să lucreze:

  • Facultatea de Studii Economice din București
  • Facultatea de Limbi Străine – Secția Engleză – Arabă.

Cine este Denise Rifai – viață personală

Pentru Denise Rifai este un lucru neobișnuit să vorbească despre viața sa personală. Potrivit wowbiz.ro, aceasta a făcut următoarea declarație cu privire la tatăl ei, care este de origine Iordaniană, însă cu cetățenie română, locuind în România unde profesează ca arhitect:

„Pentru că așa îl cheamă pe tata. Tatăl meu este iordanian. Este arab, dar cetățean român de o viață. A venit în România și a studiat arhitectura, deci sunt fată de arhitect. Acum asta face în România. E un tip fain, așa, tata.

Nu prea vreau să vorbesc așa prea multe despre familia mea. Le datorez foarte multe părinților mei. Am avut o educație foarte dură. De la tata cred că sunt atât de puternică. Îi respect foarte mult. Eu sunt crescută într-o familie foarte clasică și conservatoare.

La noi, la arabi este o vorbă: „părintele este peste capul tău”. Tata nu și-a dorit niciodată ca eu să lucrez în presă. O singură dorință a avut în viață: să nu fac asta, pentru că îl supăr foarte tare. Eu iubesc presa. Nu cred că e mândru, e supărat pe mine. Da, e supărat.

Mă doare că e supărat pe mine pentru că nu și-a dorit niciodată.Eu sunt ca Rifai, ca tata , dacă mâine vine copilul și-mi zice că vrea presă, nu-l las, nu există așa ceva. Eu l-am înfruntat pe tata și am făcut meseria asta” după cum declara vedeta în urmă cu ceva vreme.

PlaySport
Blonda sexy cu care Cristiano și-ar fi înșelat partenera a renunțat la haine! A apărut așa în sala de fitness
Ego.ro
Dumnezeule! Andra a RENUNȚAT la haine. Singurele IMAGINI cu ea GOALĂ, doar Măruță o vede așa
Digi24
Medvedev îi înjură pe români și ne spune să ne luăm gândul de la tezaur: „Românii, după cum știți, nu sunt o națiune”
Cancan.ro
💣 în Antenă! Vedeta postului, concediată de la 1 aprilie și nu e glumă! + Primele declarații
GSP.ro
„N-ați văzut la Bouchard? E SUA, nu Cioflingeni!”. Ion Țiriac, iritat de o decizie a Simonei Halep: „Vai de mine și de mine!”
Stirile PROTV
Surpriză în Schengen. Țara care îi ajută pe ruși să ajungă în Europa prin România
Romania TV
Mirela Retegan a luat în calcul să desființeze Gașca Zurli. ''M-am gândit să renunț la tot, să opresc tot, e o responsabilitate imensă''
Capital.ro
Ungurii, SPRIJIN NESPERAT pentru România. Maghiarii au făcut anunțul chiar astăzi, pe 15 MARTIE
EVZ.ro
Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu, desființați. Chefii, acuzați că mint
Adevarul
Expert în energie: Prosumatorii cred că dacă şi-au pus panouri nu vor mai plăti energia electrică. E fals
BZI.ro
Carmen Grebenișan a făcut anunțul la doi ani de la nuntă: „Tot timpul m-am gândit să fac asta!“
Spynews.ro
Cine este medicul care a lovit doi colegi în timpul unei operații, la Spitalul Floreasca. Ce legături are cu președintele Klaus Iohannis
Libertatea.ro
„Românii nu sunt o națiune, ci un...”. Reacția lui Medvedev după ce UE a cerut Rusiei să returneze tezaurul României
Sport.ro
FOTO "Ți-ai făcut operație pentru mărirea posteriorului?". Ivana Knoll a recunoscut tot
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Zanni și Ana Porgras, sărut pasional. Ce s-a întâmplat noaptea la Survivor All Stars
Redactia.ro
FOTO Decizie bizară! Așa arată echipamentul naționalei României pentru EURO 2024
Digisport.ro
Anunțul făcut de Smiley, la șapte ani de relație cu Gina Pistol: „Niciodată nu m-am gândit că”
Click.ro
FOTO Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson spune care este starea ei, după ce a aflat că mai are de trăit câteva luni
Digi24
O boală bacteriană rară cu mortalitate de 30% se răspândește rapid în Japonia și nimeni nu știe de ce. Începe cu simptome ca la răceală
Digi24
Zodiile care se îndrăgostesc în perioada următoare. Vor face o pasiune nebună
EVZ.ro
Lovitură pentru Loredana Chivu. Instanța a decis! Nu își mai recuperează niciodată bunurile pierdute
Spynews
Pescobar este din nou tătic! Paul Nicolau este în culmea fericirii!
BZI.ro
Veste CUMPLITĂ despre Celine Dion! Anunțul cel mai trist a venit acum
Capital.ro
Scad prețurile la gaze și electricitate! Data la care intră în vigoare propunerea autorităţilor
Antena 3
Cătălin Scărlătescu a răbufnit la adresa Antenei 1: „Și-au permis să nu ne dea banii! O să plătească!”
BZI.ro
Lourdes Leon, aproape dezbrăcată la un eveniment. Imagini incendiare cu fiica Madonnei
TV Mania
Până CÂND sunt permise CENTRALELE de apartament! Se SCHIMBĂ decizia
Mediaflux
Cine este medicul care a lovit doi colegi în timpul unei operații, la Spitalul Floreasca. Ce legături are cu președintele Klaus Iohannis
Spynews.ro
Nedreptatea grupelor de muncă din legea pensiilor. Cine sunt pensionarii care nu vor avea parte de majorările corecte
Realitatea.net
Ce cuplu a câștigat Finala Power Couple România. Cu câți bani au plecat acasă concurenții
Antena 1
Cum se numește familia de români care a dat lumii 5 genii?
Shtiu.ro