Cine beneficiază de recalcularea pensiilor. Ce trebuie să facă pensionarii care nu sunt acasă când vine poștașul cu documentele
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a stabilit modelele deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public în luna mai, iar acum o ordonanță clarifică modul în care aceste documente vor fi distribuite pensionarilor români.
Cum vor fi distribuite deciziile de recalculare a pensiilor în România
Ordonanța de Urgență 89/2024, intrată în vigoare sâmbătă, arată procedurile prin care cei aproape cinci milioane de pensionari din România vor primi deciziile de recalculare.
Potrivit Legii 360/2023 pentru sistemul public de pensii, casele teritoriale de pensii emit deciziile de recalculare a pensiilor. Documentele sunt transmise ulterior către subunitățile Poștei Române, care se ocupă de livrarea acestora la domiciliul românilor.
Ce se întâmplă cu pensionarii care nu sunt acasă când vine poștașul cu documentele
Astfel, pentru livrările pe teritoriul țării noastre, deciziile de recalculare a pensiilor vor fi transmise direct pensionarilor de către poștași, pe bază de semnătură. Dacă beneficiarii nu sunt găsiți acasă, aceștia vor primi o înștiințare în cutia poștală, care le va permite să ridice decizia de la oficiul poștal de care aparțin, în termen de câteva zile.
Noua legislație arată că actualul punct de pensie va fi înlocuit, din toamnă, de un punct de referință. După aplicarea noului modul de calcul, pensiile vor fi recalculate prin înmulțirea numărului total de puncte realizate cu valoarea punctului de referință. Decizia de recalculare va fi emisă în două exemplare: unul va fi comunicat beneficiarului, iar celălalt va fi arhivat în dosarul de pensie.
Autoritățile din România anunță că aproape 4.900.000 de pensionari ai sistemului public de pensii au trecut deja prin etapa de evaluare premergătoare recalculării. Acest pas este esențial pentru a asigura corectitudinea și acuratețea noilor calcule.
Prin Poșta Română, pensionarii vor primi direct acasă deciziile de recalculare a pensiilor, conform noii legi a pensiilor. Este esențial ca românii să fie atenți la înștiințările primite în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru a ridica documentele necesare de la oficiul poștal indicat.