Cine a fost Gabi Socol, unul dintre românii morți în Valencia. În trecut a jucat fotbal la Universitatea Craiova: Locuia în Spania de peste 20 de ani
Furtuna care a făcut ravagii în Spania și a ucis peste 150 de persoane a îndoliat și România.
Printre victimele din Valencia se află și o familie de români, Dana și Gabi Socol, alături de fiica lor, Alexandra. Cei trei locuiau la periferia orașului, iar șuvoaiele de apă i-au găsit în casă.
Din păcate, în speranța că vor scăpa cu viață și vor reuși să fugă din calea dezastrului, cei trei români, alături de alți patru prieteni care se aflau în casa lor, au coborât la subsol, unde aveau garajul.
Înainte să apuce să se urce în mașini, un val de aproximativ doi metri le-a lovit ușa, astfel că ei au fost luați de ape și uciși. Aveau la ei doar cheile și telefoanele mobile, în timp ce în casă au rămas luminile aprinse și masa așezată, semn că se pregăteau să ia cina.
Gabi Socol a jucat la Universitatea Craiova
După ce s-a aflat numele celor trei victime din România, presa din țara noastră a notat că Gabi Socol a plecat în Spania în urmă cu aproximativ 22 de ani. Iar înainte de părăsi România, a fost jucător la Universitatea Craiova, echipă alături de care a câștigat campionatul la juniori.
Originar din comuna Bistreț (Dolj), Gabi Socol a îndoliat o întreagă comunitate.
„Durere fără margini și o tragedie care ne lasă fără cuvinte! Gabi Socol, fost fotbalist la Universitatea Craiova, și-a pierdut viața alături de soția și fetița sa în inundațiile devastatoare din Valencia. O familie întreagă distrusă în doar câteva clipe de furia naturii. Cum să poți înțelege o asemenea pierdere? Gabi a fost mai mult decât un sportiv: a fost un prieten, un exemplu și un om care și-a dedicat tinerețea fotbalului românesc. Acum, numele lui va rămâne o amintire dureroasă pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit.
Primăria din Bistreț, locul său natal, va oferi sprijin familiei, dar cine poate alina o asemenea durere? Cine poate umple golul lăsat în urmă? Dumnezeu să-i aibă în paza sa pe Gabi, soția și fiica lui. O tragedie care ne amintește cât de neputincioși suntem în fața destinului”, a scris un prieten de familie pe Facebook.
„Pierderea unei persoane dragi este, fără îndoială, una dintre cele mai triste și emoționante încercări ale vieții. Gândurile trimise celor apropiați în momentele grele sunt un mod sincer de a ne exprima regretul și sprijinul în caz de orice nevoie. Conform celor mai recente date făcute publice, din păcate, printre persoanele dispărute în urma inundațiilor din Spania au fost identificate trei persoane din comuna Bistret, sat Plosca (Socol Gabriel, Socol Dana si fetița lor)”, a fost și mesajul primarul din Bistreț.