Cine a fost, de fapt, prima iubire a lui Mihai Bendeac. A întâmpinat o mare problemă

Cine a fost, de fapt, prima iubire a lui Mihai Bendeac. A întâmpinat o mare problemă
Cine a fost, de fapt, prima iubire a lui Mihai Bendeac. A întâmpinat o mare problemă

Mihai Bendeac a dezvăluit că a fost foarte îndrăgostit de o anumită fată, dar relația lor ar fi avut succes. Se pare că juratul de la iUmor, ce este extrem de discret atunci când vine vorba despre viața lui amoroasă, a decis să vorbească despre o persoană ce i-a furat inima în trecut.

Mihai Bendeac, dezvăluiri despre viața amoroasă. Cine a fost prima lui iubire

În ediția iUmor de miercuri, juratul a avut parte de foarte multe surprize. Printre invitați s-a aflat diriginta actorului, ce le-a prezentat fanilor câteva fotografii cu el din adolescență. Totuși, o anumită poză le-a atras atenția tuturor, făcându-l astfel pe Mihai Bendeac să își mărturisească secretul.

Într-o poză, acesta apărea alături de un tânăr cuplu, iar actorul a explicat faptul că a fost extrem de îndrăgostit de domnișoara din fotografie. Din păcate, relația la care spera Mihai Bendeac nu avea să aibă succes, căci tânăra avea iubit. În același timp, juratul de la iUmor a povestit că mai vorbea din când în când cu aceasta la telefon, fără ca partenerul ei să afle.

„Eram îndrăgostit în secret de această fată, Mirela Horvat, care era iubita lui Florin Filipescu din păcate, dar Florin nu știe că ea uneori mai vorbea noaptea cu mine la telefon. A venit într-o noapte la mine și nu am făcut nimic. Cât de prost eram!”, a spus Mihai Bendeac.

De ce nu vrea să se căsătorească Mihai Bendeac

Mihai Bendeac este unul dintre cei mai râvniți burlaci din showbiz-ul românesc. Multe domnișoare visează să aibă o relație cu juratul de la iUmor, chiar dacă acesta a declarat în nenumărate rânduri că nu se vede un bărbat căsătorit. Deși s-a iubit cu femei celebre, printre care Celia și Roxana Vancea, acesta nu a ajuns niciodată în fața altarului și nici nu își dorește să facă acest pas vreodată.

Acesta le-a repetat fanilor că nu își dorește să se căsătorească, așa că să nu gândească la așa ceva. Cunoscutul actor este îndrăgostit de burlăcie și a povestit de ce nu vrea să se însoare în trecut, explicând faptul că s-a obișnuit cu acest concept de singurătate. Totuși, publicul nu a încetat să spere și mulți fani îi lasă de multe ori comentarii pe rețelele de socializare ce fac aluzie la un viitor eveniment special.

„Eu nu mă voi însura niciodată. Nu va exista acel eveniment. Din varii motive! Nu mă însor pentru că așa vreau, așa simt. Mă refer la act în sine. Să știți că singurătatea și burlăcia de la un punct încolo devin niște vicii. Este ca orice alt viciu. Este foarte greu să te rupi de această obișnuință.”, spunea Mihai Bendeac în trecut.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI