Cine a doborât, de fapt, avionul ucrainean, în Iran. Își asumă responsabilitatea totală

de: Andrei Simion
11 01. 2020

Noi informații cu privire la Tragedie aviatică la Teheran, care s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Iranul se declară vinovat pentru tragedia aviatică de la Teheran

Mai multe surse au transmis zilele trecute că vinovat de incidentul aviatic este de fapt Iranul. Această informație a fost confirmată astăzi, după ce generalul de brigadă, Amir Ali Hajizadeh, a transmis, într-o înregistrare video postată pe site-ul televiziunii de stat, că Gărzile revoluționare iraniei își asumă întreaga resposabilitate pentru moartea celor peste 170 de pasageri care se aflau la bordul aeronavei.

„Asum responsabilitatea totală (…) „Aş fi preferat să fi murit şi să nu fiu martor la un astfel de accident”, a declarat el.

Amir Ali Hajizadeh, șeful forțelor aeriene ale Gardienilor Revoluției din Iran Foto: Gardienii Revoluției

Amir Ali Hajizadeh susține că avionul Boeing a fost identificat în mod greşit drept rachetă de croazieră şi a fost doborât cu o rachetă cu rază scurtă.
Generalul a explicat că operatorul rachetei care a doborât avionul care se îndrepta către Ucraina a deschis focul fără să fi putut obţine confirmarea unui ordin de tragere din cauza unui „bruiaj” de telecomunicaţii. Soldatul a luat avionul drept o rachetă de croazieră şi a avut 10 secunde pentru a decide, scrie Digi24.

„Putea decide să tragă sau să nu tragă, (dar) a luat decizia greşită (…) A fost vorba de o rachetă cu rază scurtă de acţiune care a explodat aproape de avion”, a adăugat Hajizadeh.

Liderul suprem al Iranului, Ayatollah, Ali Khamenei, autoritatea supremă a Republicii Islamice, a fost informat ieri cu privire la doborârea accidentală a avionului ucrainean şi a solicitat ca anunţul să fie făcut public numai după o întrevedere a celui mai important organism de securitate naţională, relatează agenția Fars citată de Reuters.

Ce spune Președintele Ucrainei, după ce Iranul și-a recunoscut fapta

Volodimir Zelenski, Preşedintele Ucrainei, a oferit o declaraţie la scurt timp după ce Iranul a recunoscut că a doborât accidental avionului Boeing 737, ce aparținea companiei Ukraine International Airlines. El solicită, totodată, acceptarea deplină a vinei liderilor iranieni.

„Dimineaţa aceasta nu a fost una bună, dar a adus la suprafaţă adevărul. Iranul a recunoscut că a tras în avionul ucrainean, înainte de finalizarea anchetei deschise de Comisia Internaţională. Insistăm însă asupra admiterii depline a vinovăţiei.

Ne aşteptăm ca Iranul să efectueze o anchetă completă şi transparentă, să îi aducă pe cei responsabili în faţa justiţiei, să returneze corpurile celor decedaţi, să ofere compensaţii materiale şi să transmită scuze oficiale, prin canalele diplomatice”, a declarat Șeful de stat al Ucrainei.

Reamintim că o aeronavă cu 176 de persoane la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare, în Teheran, la începutul acestei săptămâni. Aeronava Boeing 737 avea ca destinație Kievul. toate persoanele de la bordul avionului au decedat.