Cinci jucători de rugby au fost condamnați la închisoare pe viață, după ce au ucis un tânăr. Mama victimei, reacție cutremurătoare. „S-au simțit bine când l-au omorât”
Cinci jucători de rugby din Argentina au fost condamnați la închisoare pe viață, după ce acum trei ani au omorât în bătaie de un tânăr de 18 ani. Cazul a fost mult timp în atenția opiniei publice, iar în mai multe orașe au fost proteste, pentru că oamenii s-au temut că nu se va face dreptate. Mama băiatului a spus, după aflare verdictului, că simte că în inima ei s-a făcut pace.
Cinci jucători de rugby, condamnați la închisoare pe viață, alți trei participanți au primit câte 15 ani de detenție
A fost o zi foarte importantă în Argentina. Justiția din această țară a dat verdictul într-un caz foarte mediatizat. Acum trei ani, la ieșirea dintr-un bar de noapte un tânăr de 18 ani a fost bătut cu bestialitate și a murit. Incidentul a avut loc pe data de 18 ianuarie 2020 la Villa Gesell, o staţiune aflată la aproximativ 400 km sud de Buenos Aires.
În mai multe orașe au existat proteste pentru că oamenii s-au temut că autorităție nu-și vor da silința să găsească vinovații, după moartea lui Fernando Baez Sosa. Au fost tensiuni și la tribunal unde susținătorii familiei victimei au venit cu bannere în care au cerut „Dreptate pentru Fernando!” sau „Dreptate înseamnă pedeapsă pe viaţă!”
În boxa acuzațiilor s-au aflat opt tineri. Cinci dintre sunt jucători de rugby la clubul din Zarate, din orașul Buenos Aires și au primit închisoare pe viață. Ceilalți trei condamnați au primit câte 15 de ani de închisoare, pentru ceea ce judecătorii au numit „participare secundară”.
Cum a reacționat mama lui Ferdando Baez Sosa când a aflat verdictul
Cei opt tineri s-au apărat și au spus că nu au avut de gând să-l omoare, dar anchetatorii au ajuns la concluzia că în acțiunea lor a existat premeditare.
„Am simțit emoție și pace în inima mea. Știu cine mi-a ucis fiul, iar acum sunt mai liniștită. Au fost 8 inși împotriva unui om lipsit de apărare. Știau foarte bine ce fac. S-au simțit bine când mi-au omorât fiul.
Azi l-am văzut pe Fer zâmbind, iar acum pe poate odihni în pace. Doar asta am așteptat în ultimii 3 ani. M-am simțit mai liniștită după ce am aflat cine mi-a omorât copilul. Este foarte greu să-i iertăm. Mi-au luat fiul care mersese în vacanță să se distreze. Fiul meu s-a întors, dar într-o cutie închisă din care nu va mai ieși niciodată. Absența lui este veșnică, suferința noastră este veșnică.”, a declarat Graciela Sosa, conform Buenos Aires Times.
Mama lui Fernando a dezvăluit că încă mai ascultă mesajele audio trimite de fiul său. „Nu pot să renunț la el!”, a recunoscut plângând.
La anunţarea verdictului cu închisoare pe viaţă, Maximo Thomsen, considerat conducătorul grupului, a leşinat. Procesul a fost întrerupt câteva minute.