Ciclon deasupra României. Explicația fenomenului care a adus iarna în luna lui cuptor
Ninsorile sunt clar neobișnuite pentru această perioadă. De aceea este bizar ca iarna să se mute în timpul verii, cum de altfel s-a și întâmplat. Vina aparține unui ciclon care a trecut și pe la noi. Iată explicația fenomenului.
Ciclon deasupra României. Explicația fenomenului
Ciclonul care a trecut pe deasupra României a adus temperaturi nu tocmai plăcute în toiul verii. Mai exact, un val de aer rece, care a intrat prin nord-vest, a adus cu el iarna la munte, unde a nins în luna lui cuptor. Astfel, peste creste s-a așternut un strat de câțiva centimetri de zăpadă, iar vineri seară, la Vârfu Omu, a fost chiar și viscol. De asemenea, nici Bucegi nu a scăpat. La 2.500 de metri este iarnă în toată regula. De menționat este și că omătul a venit, vineri-noapte, cu un vânt puternic, iar gradele din termometre au coborât sub zero grade Celsius. Intensitatea vântului a accelerat atmosfera deloc prielnică la care ne așteptam în această vară, așa că în doar câteva ore s-a așternut un nou strat de zăpadă. De menționat este că o astfel de situație s-a mai întâmplat în România, dar acum opt ani.
Cât despre curajoșii care au dorit să se urce pe munte, cu telecabina din Bușteni, au fost luați prin surprindere de frig, dar au admirat peisajul. Din nefericire, câțiva s-au bucurat doar câteva minute de iarna din timpul verii, căci nu au putut uita de frig, în condițiile în care erau îmbrăcați de vară, cu pantaloni scurți. „În ultimii ani, eu nu am mai văzut aşa schimbare de vreme, să ningă la jumătatea lunii lui cuptor”, “Aseară era cald şi dintr-o dată a venit grindină. S-a trecut de la un fenomen la altul. Mi-am luat mănuşi şi trei straturi de haine”, sunt câteva dintre comentariile oamenilor, potrivit stirileprotv.ro.
Ninsorile au fost aduse de un val de aer rece care a intrat în țara noastră prin nord-vest. Cu mai multe explicații a venit Roxana Bojariu, șeful secției de climatologie de la Adminitrația Națională de Meteorologie(ANM): „Pe fondul unui ciclon care se afla deasupra României, care prin mişcarea să trage aer dinspre zonele nordice, îl aduce taman deasupra României şi asteste sisteme de vreme se perdina foarte rapid, îşi modifica foarte rapid caracteristicile şi rezultatele se văd în temperatura, nebulozitate”, a declarat specialistul meteo.