Chinezii, investiție masivă în România. Bagă zeci de milioane de euro în București

de: Emanuela Pană
20 07. 2020

Un ansamblu rezidențial de blocuri cu 11 etaje și peste 500 de apartamente urmează să fie construit în zona Berceni, de Shandong Dejian Group, înființat de statul chinez. Acesta va fi cel mai mare proiect imobiliar realizat până acum de acest grup în România, și primul în Capitală. Mai multe detalii, în continuare.

Chinezii se extind pe piața imobiliară din România

Shandong Dejian Group a mai dezvoltat câteva sute de apartamente în Saturn, având în lucru un alt proiect în comuna Roșu, de lângă București. Investiția poate depăși suma de 20 de milioane de euro.

Înființat de statul chinez în anul 1953, grupul s-a privatizat în 1999, extinzându-se cu peste 30 de sucursale la nivel internațional. Shandong Dejian Group administrează active de peste 1 miliard de euro, având, în prezent, peste 3.000 de angajați, conform site-ului propriu.

Compania este prezentă puternic în Africa, iar în ceea ce privește Uniunea Europeană, o găsim doar în Cipru și România. Filiala românească a fost deschisă în anul 2016, cu un capital social de 4,7 milioane de euro.

În iunie 2018, subsidiara românească Dechuang Investment Management, a cumpărat un teren de aproximativ 14.000 de metri pătrați în cartierul Berceni, fiind amplasat între retailer-ul german Lidl, care a fost construit pe locul fostului stadion al fabricii Amiro, și fabrica Vel Pitar.

Ce are în plan grupul Shandong Dejian

Aici, chinezii au în plan să construiască blocuri cu 11 etaje cu o suprafață construită desfășurată de circa 42.000 de metri pătrați.

„Indicatorii urbanistici propuși permit construcția a peste 500 de apartamente, o investiție ce s-ar putea ridica la peste 20 milioane de euro“, potrivit estimărilor profit.ro.

Până în prezent, reprezentanții Dechuang România nu au vrut să ofere detalii despre activitatea companiei.

„Investitorul a finalizat până acum două blocuri cu apartamente în stațiunea Saturn de pe litoralul românesc, grupate în ansamblul Alfa & Beta Residence. Pe același amplasament, compania are în desfășurare încă un bloc, denumit Sunrise, care cuprinde 85 de apartamente. Specificul celor trei blocuri sunt apartamentele cu o suprafață foarte mică.

Majoritatea sunt garsoniere cu o suprafață utilă de 23 de metri pătrați, în condițiile în care minimul legal este de 37 de metri pătrați. Suprafața medie a unei locuințe în România, la sfârșitul anului 2019, era de 47,7 metri pătrați, potrivit datelor Institutului Național de Statistică“, conform sursei menționate anterior.