CFR Călători, în colaps din cauza inundațiilor din România. Trenurile au întârzieri mari ori chiar sunt blocate pe șine
Situații grele pentru călătorii CFR. Unele trenuri au rămas blocate, iar sute de oameni așteaptă între stații. Ce anunță ISU Caraș-Severin în privința situației inundațiilor?
CFR, în colaps: Trenuri blocate din cauza inundațiilor
Numeroase trenuri cu 700-800 de călători au fost oprite între două stații din județul Caraș-Severin și Slatina-Timiș și Armeniș. Copacii au căzut direct pe firele de contact, iar inundațiile dau mari bătăi de cap tuturor. Reprezentanții de la ISU Caraș-Severin au afirmat faptul că avariile au fost înregistrate între stațiile Slatina-Timiș și Armeniș, din cauza copacilor căzuți.
„Din informațiile primite, până în acest moment este afectat traficul a 5 trenuri cu aproximativ 700-800 de călători. Se estimează că avariile vor fi remediate până în jurul orei 11:00”, au informat reprezentanții ISU Caraș-Severin. Conform sursei citate, se vor efectua manevre de tractare a trenurilor cu locomotive desel pentru a putea repune trenurile în circulație.
Ploi cu nemiluita în Caraș-Severin
Cod galben de inundații în douăzeci de bazine hidrografice, în 17 județe, printre care și Caraș-Severin. Conform specialiștilor de la Agenția Națională de Meteorologie, fenomenele periculoase pot apărea în: Vișeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Suceava, Moldova, Bistriţa şi Jijia.
”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie”, au transmis hidrologii. Conform acestora, ar putea fi afectate și județele: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Arad, Harghita, Mureş, Alba, Timiş, Caraş-Severin, Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi. Fenomenele pot fi resimțite cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din: Cluj, Bihor, Hunedoara, Caraş – Severin, Suceava şi Neamţ.