Cele mai vechi obiceiuri de la nunți. De unde au apărut

Nunțile din zilele noastre s-au depărtat mult de la tradiții, atât de mult încât românii nici nu mai știu cum arătau aceste evenimente înainte. Care sunt cele mai vechi obiceiuri la nunți și care a fost însemnătatea lor la începuturi?

Obiceiuri vechi la nunți

Nunțile au ajuns din ce în ce mai mult la extreme. În timp ce unii oameni încă preferă nunțile cu 300-500 de invitați, alții abordează o ceremonie extrem de restrânsă, alături de cel mult 50 de persoane. De cele mai multe ori, în cazul amândurora lipsesc obiceiurile, pentru că mare parte din români s-au depărtat de tradițiile vechi odată cu secolul vitezei, noile standarde și perspective.

Mai există, însă, astfel de evenimente care mai aduc în prim-plan scenariile străbunicilor noștri – nunțile în mediul rural unde mirii păstrează cel puțin cele mai mari reguli.

Multe dintre ele au origini extrem de curioase și semnificații mistice, iar pentru că au un farmec aparte și coloreză întreaga zi nu renunță la ele. Domnișoarele de onoare aveau înainte rolul de protecție, acum doar încununează bine tabloul nuntașilor și sunt de cele mai multe ori rude sau prietene apropiate cu mireasa.

Pe vremuri, se alegeau două sau trei fete care erau îmbrăcate identic cu mireasa, în special în vremurile medievale când nu existau rochii speciale ca azi. Tinerele aveau rolul să camufleze viitoarea soție, să nu știe duhurile rele, diavolul sau invidia unora dintre femei că ea se mărită.

Originea dureroasă a lunii de miere

În epoca romană, domnișoarele de onoare o înconjurau pe mireasă pentru a o proteja de ochii curioșilor și de blesteme sau deochi. Turta care se rupea deasupra capului femeii era cunoscută ca aducătoare de noroc în dragoste. Fetele o țineau sub pernă pentru a se mărita și ele în viitorul apropiat. Originea voalului de pe cap este, însă, una dureroasă. El avea menirea de a ascunde chipul mai puțin plăcut al miresei în cazul căsătoriilor aranjate.

De asemenea, luna de miere are și ea o origine controversată. Cele mai multe mariaje erau pe nevăzute, când mireasa era furată de acasă și ascunsă o vreme până când părinții săi începeau să o caute. După o lună, când nunta era deja consumată, mirele o aducea pe aleasa lui la el acasă, iar părinții fetei erau puși în fața faptului împlinit, nevoiți să accepte situația. Pentru miresele furate nu era deloc vorba despre o lună de miere, dar de aici a pornit obiceiul ca mirii să plece o vreme departe de familii, doar cu cea care-i va fi mireasă.