Cele mai populare locuri din lume. Vestea dată de Google
Salvarea de locuri pe hartă este una dintre funcțiile tot mai populare ale Google Maps. Obiective turistice, pensiuni, restaurante, locuri de camping sau orice alt loc se poate marca printr-o etichetă pe Google Maps.
Care sunt cele mai populare locuri din lume
Toate locurile acestea se regăsesc în secțiunea „Salvate” din Google Maps, unde pot fi administrate în moduri diverse, organizate în liste sau împărțite cu alți utilizatori. La nivel mondial, peste 7 miliarde de locuri au fost salvate de către utilizatori pe Google Maps .
Potrivit Google Maps, acestea sunt cele mai populare locuri din lume salvate de utilizatori:
- Franța – Turnul Eiffel
- Franța – Muzeul Luvru
- Japonia – Kiyomizu-dera
- Italia – Colloseum
- Spania – La Sagrada Familia
- Japonia – Fushimi Inari Taisha
- Franța – Arcul de Triumf
- Italia – Fontana di Trevi
- Italia – Pantheon
- Marea Britanie – Palatul Bukingham
Locuri salvate în Google Maps în perioada pandemiei
Oamenii au continuat să-și salveze în Google Maps locurile favorite și în perioada pandemiei, când s-a călătorit mai puțin, chiar dacă se observă o schimbare în ceea ce privește tipul de obiective de interes.
Au înregistrat cea mai mare creștere în iulie 2020 față de iulie 2019 următoarele tipuri de locuri de locuri favorite, salvate în Google Maps:
- Parcuri Naționale / Păduri
- Râuri
- Magazine cu înghețată
- Ferme
- Cafenele
- Cascade
- Locuri de odihnă pentru șoferi
- Magazine de biciclete
- Parcări gratuite
- Campinguri pentru autorulote
Google aduce câteva îmbunătățiri funcției de salvare a locurilor preferate
Aceasta ajută utilizatorii să organizeze și să găsească mai ușor locurile preferate. Iată câteva moduri în care se poate face acest lucru, plecând de la noile funcții implementate de Google Maps:
Salvate Recent
Este posibil ca după câteva zile, după ce ai salvat o locație favorită, să nu-ți mai amintești cum se numea sau în ce listă era. Acum, locațiile salvate recent sunt afișate în partea de sus în cadrul tab-ului „Salvate” din Google Maps.
Salvate în apropiere
Dacă sunt salvate mai multe locații într-o anumită zonă, poate fi dificil să-ți diferențiezi lucrurile între ele și unde trebuie să mergi. Dacă dacă opțiunea de localizare este activată, atunci vei vedea toate locurile din zona în care te afli, acestea fiind organizate în funcție de distanța până la ele și aranjate într-un carusel, astfel încât să fie mai ușor să navighezi și să te decizi unde să mergi.