Cele mai mici și cele mai mari pensii din România. Județul în care 5 salariați plătesc pensiile a 8 persoane

de: Ștefan R. Apostol
30 03. 2022

Faptul că sistemul național de pensii este unul dezechilibrat, știe deja aproape toată suflarea românească. Dar, iată că noile date publicate de INS arată o și mai mare discrepanță și un dezechilibru, din păcate, generat și menținut de cei în drept, de ani de zile. Majoritatea beneficiarilor sistemului de pensii au pensii extrem de mici, iar raportul de salariați care plătesc pensiile celor ieșiți la pensie este la fel de îngrijorător.

INS spune că au fost 49 de mii de pensionari mai puțini în 2021

Astăzi, INS a publicat un nou document cu privire la pensionarii din România, veniturile acestora, și raportul de forțe, între angajații care plătesc contribuțiile la fondurile de pensii, deci pensiile românilor.

Conform statisticii, INS spune că în 2021 numărul pensionarilor a scăzut, în raport cu aceeași perioadă a anului 2020, analizată.

„numărul mediu de pensionari a fost de 5079 mii persoane, în scădere cu 49 mii persoane faţă de anul precedent; numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4654 mii persoane, în scădere cu 21 mii persoane faţă de anul precedent;

pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii1) a fost de 1666 lei, în creṣtere cu 11,1% faṭă de anul precedent;”, spune raportul INS.

Una din concluzii ar fi că fondurile de pensii au reținut mai multe sume, având în vedere scăderea numărului de pensionari, deci ar însemna mai multe sume posibil alocate pensionarilor români.

Raportul salariați-pensionari, un dezechilibru de sistem

Un alt aspect evidențiat de raportul publicat astăzi de INS este cel al raportului salariați/pensionari, mai exact numărul angajaților care, prin contribuțiile plătite la toate fondurile de pensii, plătesc sumele aferente pensionarilor existenți în România.

Conform acestor date, este un dezechilibru major între cele două entități, de exemplu în Teleorman raportul find de 16 pensionari la 10 salariaṭi.

Un al raport, cel din București, arată că, relativ, cea mai mică pensie a fost de 2.026 lei în Municipiul Bucureşti, în comparație cu cei 2.124 lei în judeṭul Hunedoara.

Singurul județ în care raportul pensionari/angajați este în favoarea ultimei categorii, este județul Ilfov, aici înregistrându-se 4 pensionari la 10 salariaţi.

„Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 14 la 10 în Giurgiu ṣi Vaslui ṣi 13 la 10 în Botoṣani.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 851 de lei (1273 lei în judeţul Botoṣani, 1281 lei în Giurgiu, 1297 lei în Vrancea, faţă de 2124 lei în judeṭul Hunedoara, 2026 lei în Municipiul Bucureşti, ṣi 1889 lei în judeṭul Braṣov).”, mai evidențiază raportul de azi al INS.

Discrepanțele sunt mari, iar dezechilibru pe măsură. Întrebarea evidentă este, câți salariați vor mai ajunge să plătească contribuțiile, și câți pensionari vor mai ajunge să beneficieze de pensii, având în vedere evoluția negativă a raportului dintre pensionari și angajați.