Cel mai murdar obiect din baia ta. Pui mâna pe el zilnic. Nu, nu e vasul de toaletă!

Acesta este, de fapt, cel mai murdar obiect din baia ta

Punem pariu că nu ştiai că acesta este, de fapt, cel mai murdar obiect din baia ta? Pui mâna zilnic pe el şi nu, nu e vasul de toaletă. Studiul acesta îţi spune tot ce trebuie să ştii despre bacteriile din casă.

Care este, de fapt, cel mai murdar obiect din baie

Un studiu realizat recent în Statele Unite ale Americii a arătat care este cel mai murdar obiect din baia ta. Nu, nu e vasul de toaletă, deşi toată lumea ar fi pariat pe asta. Conform specialiştilor americani, locul în care te relaxezi după o zi obositoare este spaţiul în care se strâng cei mai mulţi microbi – duşul. Cercetătorii au verificat toate obiectele sanitare şi au descoperit că perdeaua de duş şi pardoseala prezintă cel mai mare număr de germeni.

Da, chiar mai mare decât scaunul de toaletă. Mai exact, toaleta are în jur de 235.000 de CFU (colonii de bacterii sau fungi viabili), în timp ce duşul are aproape 16 milioane de CFU. Asta înseamnă că duşul şi perdeaua au de aproape 70 de ori mai multe bacterii. Nu ai fi zis niciodată, aşa-i?!

Probele au fost recoltate din 500 de locuinţe. În topul celor mai murdare obiecte din baie se află şi periuţele de dinţi (12,6 milioane CFU), mânerul robinetului sau mânerul interior al uşii.

Obiecte pline de bacterii din locuinţa ta

Un alt obiect plin de germeni este buretele de vase. Mereu umed, cu urme de mâncare pe el, acesta trebuie igienizat după fiecare utilizare. Folosiţi apă fierbinte cu bicarbonat de sodiu înainte de a-l lăsa la uscat. De asemenea, este indicat să fie schimbat cât mai des cu putinţă.

Telecomanda este atinsă de toată lumea, motiv pentru care strânge milioane de bacterii. Aşadar, dezinfecteaz-o cu soluţii antibacteriene o dată la câteva zile. Şi telefonul mobil se numără printre obiectele foarte murdare. Cum îl folosiţi peste tot, fără a spăla mâinile înainte, acesta acumulează zeci de milioane de germeni, spun specialiştii.

Recipientul sau dozatorul de săpun. Cum îl atingem mereu înainte de a ne spăla pe mâini, acesta este mereu plin de bacterii. Ceea ce este îngrijorător este faptul ca săpunul din interior poate fi contaminat în timp dacă este reumplut înainte ca acesta să fie complet golit şi bine curăţat.

Tastatura laptopului/calculatorului este şi ea unul dintre cele mai folosite obiecte din casă, motiv pentru care strânge o mulţime de germeni. De aceea, este recomandat ca aceasta să fie curăţată cât mai des cu o soluţie pe bază de alcool.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI