Cel mai mare lingou de aur din lume. Cât costă în prezent și cine îl are, de fapt
Valorile impresionante ce descriu cel mai mare lingou de aur din lume. Află, din rândurile de mai jos, cât costă în prezent și cine îl are, de fapt. De mai bine de un deceniu, este expus la loc de cinste.
Unde este cel mai mare lingou de aur din lume
Este unul dintre cele mai prețioase obiecte din lume, având o valoare ce crește de la o zi la alta. Supravegheat zi și noapte, de o echipă bine antrenată și pregătită pentru orice situație, este totuși greu de crezut că există vreun hoț care ar putea fugi cu el „în spinare”. Vorbim despre cel mai mare lingou de aur din lume.
Acesta cântărește nici mai mult nici mai puțin de 250 de kilograme, măsurând, la bază, 455 mm × 225 mm și 170 mm (6,7 inchi) înălțime.
A fost expus în 2005
Lingoul impresionant a fost produs de Mitsubishi Materials Corporation, o subsidiară a Mitsubishi. Pe 11 iulie 2005, a fost expus la Muzeul de Aur Toi. La acea vreme, conținutul său de aur a fost evaluat la la 400 de milioane de yeni, adică aproximativ 3.684.000 de dolari americani.
În timp, în condițiile în care acest metal prețios s-a apreciat simțitor în ultimii ani, valoarea celui mai mare lingou de aur din lume a crescut foarte mult.
Te-ar putea interesa și: Metalul mai scump decât aurul în care am putea investi. De ce este special şi de ce a ajuns să coste aşa mult
Cât valorează acum
În ianuarie 2023, era estimat la puțin peste 15 milioane de dolari americani. În prezent, un gram de aur costă 310 lei, ceea ce înseamnă că, la 250 de kilograme, lingoul valorează 15.593.561 de euro, aproape 16 milioane de euro, la un curs de 4,97 lei.
Analiști ai UBS au anunțat că prețul aurului ar putea închide anul cu până la 10% peste nivelurile actuale, pe fondul posibilelor reduceri ale ratelor dobânzii, în ciuda scăderilor de la începutul anului 2024, a transmis CNBC, în luna ianuarie 2024.
Te-ar putea interesa și: Cât costă gramul de aur la Obor. La ce preț a ajuns