Cel mai mare candelabru din Europa se află în România. E inspirat de Coloana Infinitului a lui Brâncuși, are peste 2000 de cristale
Puțini știu că cel mai mare candelabru din Europa se află în București. Acesta este făcut din peste 2.000 de cristale și reproduce ”Coloana Infinutului” realizată de Constantin Brâncuși. Candelabrul se află într-un fost palat din Capitală transformat în hotel de cinci stele.
Cât a costat cel mai mare candelabru din Europa
Palatul Suter din București este o bijuterie arhitecturală construită în 1906 în stil neoclasic de arhitectul elvețian Gustav Suter, un apropiat al Regelui Carol I al României. Astăzi, găzduiește un hotel spectaculos de cinci stele, în care se află cel mai înalt candelabru din Europa: Coloana Infinitului reprodusă din mii de cristale.
Piesa unică în Europa are 14 metri lungime, 2.000 de baghete de cristal de Murano, are două tone și este inspirat de “Coloana Infinitului”, opera lui Constantin Brâncuși. Candelabrul a fost făcut la comandă, special pentru hotel, și se întinde pe trei etaje, fiind instalat în interiorul scării în formă de spirală.
Candelabrul a avut și un cost pe măsură: 150.000 de euro și anual atrage numeroși vizitatori care își doresc să vadă uimitoarea operă.
Candelabrul a fost realizat de artizanii de pe insula Murano după un model original desenat chiar de primul proprietar al clădirii, cel care a și restaurant palatul pentru a-l deschide ca boutique hotel. Maestrii din Venetia l-au asamblat în cupola unei vechi catedrale abandonate, apoi a fost dezasamblat și transportat în România, potrivit suterpalace.com.
Cel mai elegant şi mai rafinat hotel din România
Palatul Suter, de lângă parcul Carol, și-a redeschis porțile ca hotel în anul 2007. Clădirea a fost renovată integral în 2017 de către noii proprietari, iar din anul 2018 funcționează ca hotel de cinci stele.
Stabilimentul este unul spectaculos, recunoscut ca fiind cel mai elegant şi mai rafinat hotel din România. Pentru amenajarea interioară au fost utilizate cele mai prețioase și rezistente materiale precum podele din marmură și granit din Spania și America de Sud, boiserie executată de artizani italieni îmbracă pereții în lemn de nuc, vișin și cireș, cămine mari în marmură și piatră specială, candelabre prețioase din cristalele de Murano, Strass sau Svarowski, tapetele personalizate, foiță de aur, mătase, catifea si broderii create special pentru fiecare încăpere.
Suter Palace are 17 camere decorate individual, fiecare cu atmosfera, cromatica, numele şi designul său special: 14 camere de lux și 3 apartamente princiare.