Cel mai lung cuvânt românesc care are doar vocale. Este format din 5 litere, știi ce înseamnă?

de: Sabina Anastasia
18 01. 2024

Cel mai lung cuvânt românesc, format doar din vocale, cinci la număr, este rar folosit de oameni în prezent. Foarte puțini sunt cei care îi cunosc sensul – poate doar cei care obișnuiesc să citească mult sau sunt pasionați de lingvistică. Termenul face parte din categoria onomatopeelor.

Cum învață copiii să vorbească limba română

Te-ai întrebat vreodată ce este atât de special la o limbă? Un prim răspuns ar putea fi următorul: ne deosebește ca oameni de restul viețuitoarelor. Indiferent de activitățile în care sunt implicați oamenii când se reunesc, împărtășesc un lucru comun: vorbirea.

Omul este singura creatură de pe planetă care se bucură de putere vorbirii în felul în care o înțelegem astăzi. Fiecare ființă umană, bogată sau săracă, este înzestrată cu un limbaj. Fiecare copil își învață limba nativă, fie ea română sau alta, doar fiind expus la discuțiile din jur.

Citește și: Singurul cuvânt din limba română care are 6 consoane și nicio vocală. Sigur nu îl știai

O limbă complicată, învățată cu ușurință de cei mici

Majoritatea copiilor sunt fluenți în vorbirea în limba nativă înainte de a împlini vârsta de 10 ani. Unii vorbesc chiar mai multe limbi. Pe măsură ce cresc, copiii stăpânesc diferite stiluri de vorbire, de la argoul folosit în curtea școlii la care învață până la interviul formal de angajare.

Cum poate o limbă atât de complicată, dacă o analizăm în perspectivă, să fie atât de ușor de învățat de copii? Mulți oameni de știință sunt de părere că anumite zone ale creierului uman se specializează în limbaj, astfel încât cei mici se nasc cu capacitatea de a învăța limbile la care sunt expuși.

Cu alte cuvinte, este în gena umană învățarea unei limbi sau studierea ei la un nivel mai complex. Chiar dacă „știm” limba română, fiindcă e limba nativă a poporului ce trăiește pe teritoriile țării noastre, aceasta are numeroase curiozități ce așteaptă să fie descoperite de cei pasionați de lingvistică.

Care este cel mai lung cuvânt format doar din vocale

Una dintre aceste curiozități este reprezentată de cel mai lung cuvânt din limba română ce este format doar din vocale. Tu știi care este? Îți oferim un indiciu: cuvântul este format din cinci litere. Mai mult, reprezintă o interjecție, făcând parte din categoria onomatopeelor.

Puțini români știu despre ce termen este vorba. Și mai puțini îl folosesc în limbajul de zi cu zi. Dacă îți place lectura sau ești pasionat de lingvistică, se poate să îți fie cunoscut. Este vorba despre cuvântul „uiuiu”, ce nu poate face referire decât la un motiv de bucurie.

Citește și: Singurul cuvânt din limba română care are 4 consoane la final. Îl folosești mai rar

Sensul puțin cunoscut al interjecției „uiuiu”

Pentru a înțelege mai bine sensul interjecției „uiuiu”, în rândurile de mai jos îți vom prezenta explicația oferită în Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), varianta online.

„uiuiu = interjecție. (În dansurile populare) Chiot de bucurie. etimologie: onomatopee”, este explicația oferită de dexonline.ro.

Dicţionar ortografic al limbii române explică și cum trebuie pronunțată interjecția, accentul punându-se pe vocala marcată, astfel: „uiuiú”.