Cel mai frumos sat din România. Toţi cred că e Viscri, dar nu e deloc aşa. Foto

Cel mai frumos sat din România. Toţi cred că e Viscri, dar nu e deloc aşa. Foto
Care este cel mai frumos sat din Romania

S-a aflat care este cel mai frumos sat din România. Toţi înclină să creadă că este vorba despre Viscri, dar nu e deloc aşa. Acest sat a fost deja inclus în Patrimoniul Național UNESCO, este plin de istorie și are un farmec special, motiv pentru care atrage anual mii de turiști români, precum și din străinătate.

Acesta este cel mai frumos sat din România, nu Viscri. Aici există unica închisoarea a îndrăgostiților

Satul Biertan este cel mai frumos sat din Transilvania, fiind inclus în Patrimoniul Național UNESCO. Localitatea este încărcată de istorie și atrage mii de turiști cu farmecul său aparte. Find una dintre primele așezări săseşti din Ardeal, Biertanul a fost atestat documentar încă din 1224.

În secolul al XII-lea, coloniştii saşi, originari din zone care astăzi sunt Franţa, Belgia, Luxemburg şi Germania, au fost invitaţi de regele Geza al II-lea al Ungariei să se stabilească în Transilvania pentru a o apăra de invadatorii tătari şi otomani, dar şi să o înflorească din punct de vedere economic.

Biertan număra 5000 de locuitori în anul 1510

Transilvania saşilor a fost a meşteşugarilor harnici, astfel că Biertan a devenit o piaţă importantă cu o populaţie de 5.000 de persoane la 1510. Astfel, Biertanul a fost sediu episcopal săsesc vreme de trei secole, în perioada, 1572-1867, mormintele episcopilor găsindu-se, acum, în Turnul Mausoleului.

Datorită acestui aspect foarte important, biserica trebuia apărată ceea ce a determinat construirea unei cetăţi cu trei ziduri de protecţie concentrice, fiind singura de acest fel din Transilvania, fortificate cu turnuri şi bastioane. Astfel a reieșit un complex arhitectural alcătuit din biserică și centura de fortificații.

Cum sunt construite casele din Biertan

De asemenea, localitatea și-a păstrat farmecul, având case vechi construite în stil baroc transilvănean. Acest stil presupune ziduri groase, fundaţii din piatră, fațade în culori pastel și decoraţii cu motive viticole.

Astfel, ansamblul arhitectural cu frumoasa cetate fortificată au determinat includerea comunei pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Meșteșugarii își scot produsele la vânzare

Un alt motiv de atracție pentru turiști constă în faptul că în sezonul turistic, artizani și apicultori din zonă își expun creațiile si produsele spre vânzare, în piața localitații, chiar în fața intrării în cetate. Biserica fortificată din Biertan este unul dintre principalele obiective turistice din zonă. Actuala biserică de la Biertan este construită în perioada 1493-1522 în stil gotic târziu cu influenţe baroce şi renascentiste. Biserica este o construcţie de tip hală, de mari dimensiuni, alcătuită din trei nave.

Partea interesantă este că aspectul iniţial al bisericii a rămas aproape neschimbat de-a lungul secolelor,  lucrările de restaurare contribuind la menţinerea în bună formă a monumentului. De asemenea, în 1993, biserica a fost inclusă în patrimoniul UNESCO.

Închisoarea îndrăgostiților, unică în România

Satul Biertan fascinează cu o îmbinare de obiecte de artă premiate în străinătate şi legende despre comori bine ascunse. În plus, turiștii care ajung aici vizitează şi închisoarea îndrăgostiţilor. Construită într-unul dintre cele şapte turnuri ale fortificației, „închisoarea” era un fel de terapie de cuplu folosită acum sute de ani.

Astfel, în bastionul estic al bisericii, de-a lungul unuia dintre zidurile fortificate, există o construcţie mică cu o cameră cât o cămară, „carcera”.

Timp de 300 de ani, soţii care nu se mai înţelegeau erau aduşi aici, închişi până la şase săptămâni de către preot, în ideea că îşi vor rezolva problemele şi vor evita despărțirea.